19 județe intră în câteva ore sub avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până duminică dimineață

19 județe intră în câteva ore sub avertizări cod galben și portocaliu de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii până duminică dimineață

Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 5 august, ora – 6 august, ora

Apel către Garda de Mediu Prahova: Ploieştiul se sufocă! Lista marilor poluatori care ne pun sănătatea în pericol

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Oltenia, vestul Transilvaniei și al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.

OPC Prahova a făcut ravagii în parcurile auto din Ploieşti. Peste 400 de maşini, scoase de la vânzare

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de l/mp și izolat de peste l/mp. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de duminică instabilitatea atmosferică se va manifesta îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului.

Concurs de fotografie lansat de fosta Rafinărie Steaua Română. Premii in valore de 3000 euro

image

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de furtuni

ANM a emis și un cod portocaliu instabilitate atmosferică accentuată, valabil în intervalul 5 august, ora – 6 august, ora  În județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de l/mp și izolat de peste l/mp.

Județele vizate de codul portocaliu sunt: Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba.

Caniculă în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei

Pe parcursul zilei de sâmbătă (5 august) în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

image

Harta județelor afectate de codul galben de caniculă

Prognoză specială în București

Vremea va fi caniculară, disconfortul termic în continuare ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, dar spre sfârșitul intervalului va prezenta înnorări și va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ziua precedentă, astfel maxima va fi de de grade, iar minima de de grade.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191