Marea necunoscută cu doi ani înainte de alegerile din 2024 este cine va intra în cursa pentru Cotroceni din partea PNL și PSD, cele două mari partide cu cele mai mari șanse să dea viitorul președinte al României. Suntem încă foarte departe, veți spune. Numai că un candidat nu se naște peste noapte. El este pregătit din timp, profilat discret pentru funcția de viitor președinte. Nu poate răsări din neant în buza campaniei electorale. Nu așa funcționează politica mare.
Florin Constantin candidează, din partea PSD, pentru un nou mandat de primar la Vălenii de Munte
Avem câteva indicii publice că unii politicieni au ieșit deja la încălzire și semnalizează că vor. Cel mai strident pare să fie Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, marele perdant din 2009 în fața lui Traian Băsescu. Deși secretarul general adjunct al NATO susține că ”a vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi”, discursurile sale aproape săptămânale ținute la diverse universități din România se vor proiecte de țară specifice politicienilor cu ambiții mari.
Geoană beneficiază, se pare, de o platformă de sprijin în țară, care-i asigură vizibilitate publică și o prezență mediatică tot mai susținută. Nu vorbim deocamdată de o candidatură asumată. Fostul lider PSD tatonează, mai degrabă, terenul în căutare de vehicul electoral. Fără un partid mare care să-l susțină, Geoană nu are, practic, nici o șansă. Cert este că a apărut în peisajul candidaților, sperând că trambulina NATO îl va propulsa departe grație noului său capital de credibilitate.
Primarul din Comarnic, Sorin Popa, dezminte zvonurile care îl dau plecat din PSD. Vezi VIDEO
Numai că Mircea Geoană nu pare să fie dorit înapoi în PSD, unde amintirile despre relația lui cu Marian Vanghelie și despre noaptea alegerilor, în care împărțea aceleași funcții din guvern mai multor oameni, sunt încă proaspete deși au trecut 13 ani de atunci. Apoi, liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu pare hotărât dacă să facă el însuși marele pas. Pe de altă parte, Ciolacu vede cum toate planetele sunt aliniate și că PSD are pentru prima dată după 20 de ani o șansă reală să cucerească funcția de președinte. Numai că liderul PSD este încă departe de anvergura unui candidat la prezidențiale, chiar dacă îl vedem cum încearcă să-și îmbunătățească puțin CV-ul, la care tocmai a adăugat o funcție de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Mai are timp să exerseze.
Tocmai din cauza nehotărârii sale și a calculelor legate de Cotroceni, este greu de spus acum dacă Marcel Ciolacu va lua în mai 2023 funcția de premier, așa cum a convenit cu liderul PNL, Nicolae Ciucă. Neclar dacă PNL i-o va ceda. Un an și jumătate în fruntea guvernului în vremuri de criză riscă să anuleze orice discuție despre o eventuală candidatură, valabil totuși și pentru Nicolae Ciucă. Apoi, Ciolacu și orice alt politician ar prefera să atace cele patru șiruri de alegeri din 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale) din opoziție, pentru a-și maximiza șansele. Singurul său posibil rival intern, Gabriela Firea, a ieșit singură din cursă sau a fost scoasă. Într-un gest destul de bizar, Ciolacu a nominalizat-o public la poziția de candidat la primăria Capitalei, unde Firea dorește să revină și sondajele o indică favorită. Din cauză că localele din 2024 vor fi în septembrie, Firea nu va mai avea timp fizic și nici posibilitatea legală să intre și în cursa pentru Cotroceni.