81 de milioane de euro pentru dezvoltarea Ploieștiului

81 de milioane de euro pentru dezvoltarea Ploieștiului

Primăria Ploiești a prezentat o situație a stadiului proiectelor din fonduri europene pe care municipalitatea le are în derulare anul acesta.

Nicușor Dan, după mesajul rece primit de la Ambasada SUA, fără felicitări: ”Sunt încrezător că România se va bucura de o relație remarcabilă cu administrația Trump / Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre America și România”

Reprezentanții executivului ploieștean susțin că, în total, în Ploiești, ar urma să fi atrase 81 de milioane de euro. Totuși, trebuie precizat că doar numai pentru șapte proiecte au fost semnate contractele. Este vorba de proiecte de infrastructura a sistemului școlar. Restul se află în analiză.

BREAKING George Simion anunță că va cere CCR anularea alegerilor / Liderul AUR acuză guvernele R.Moldova și Franței de implicare în alegerile din România și cere audierea fondatorului Telegram

Conducerea Primăriei Ploiești a semnat, în cursul acestui an, contractele de finanțare pentru șase proiecte importante cu finanțare din fonduri europene, menite să modernizeze infrastructura sistemului de învățământ și să asigure condiții optime pentru elevii și preșcolarii ploieșteni.

Consiliul Județean a premiat echipa de robotică Ro2D2 a Colegiului „Mihai Viteazul”. Virgil Nanu: „Suntem alături de voi! Prahova are viitor”

Teoretic, Primăria Municipiului Ploiești are în derulare, anul acesta, 23 de proiecte esențiale. Acestea sunt cu finanțare din fonduri europene în valoare totală de 81 de milioane euro.

Până în prezent, 14 milioane de euro au fost deja contractate de către municipalitatea ploieșteană. Fondurile sunt pentru o serie de proiecte axate pe educație, mobilitate și servicii socio-medicale.

Alte două proiecte importante care ar urma să obțină finanțare europeană privesc digitalizarea serviciilor oferite populației.

O parte din sumele contractate, până în prezent, de către Municipiul Ploiești, sunt direcționate spre domeniile sănătății și incluziunii sociale amintind, astfel, de modernizarea locuințelor din Aleea Cătinei nr. 3 sau înființarea unui centru comunitar integrat, în vederea furnizării de servicii sociale și medicale de calitate pentru persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune comunitară.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468