Recomandări video

Loading videos...

„A sunat ca o bombă”. Peste 90 de seisme în 24 de ore la Napoli. Autoritățile emit alertă și îndeamnă populația la prudență

„A sunat ca o bombă”. Peste 90 de seisme în 24 de ore la Napoli. Autoritățile emit alertă și îndeamnă populația la prudență

Napoli trăiește ore de panică după un nou roi seismic produs în Campi Flegrei, supervulcanul din vestul orașului. În mai puțin de 24 de ore au fost înregistrate peste 90 de cutremure, cel mai puternic atingând magnitudinea 4,0 la ora 04:55. Vibrațiile au fost resimțite clar în cartierele vestice și chiar în centrul orașului, unde locuitorii au ieșit speriați pe străzi. Autoritățile au emis o alertă de prudență, în timp ce pompierii și Protecția Civilă verifică infrastructurile.

VIDEO: Pagube mari în urma incendiului de la Halele Centrale. Cine plătește reparațiile

Traficul feroviar a fost temporar suspendat, iar campusul Universității Federico II evacuat ca măsură preventivă. Fenomenul seismic se adaugă unor îngrijorări recente legate de ridicarea solului și degazarea vulcanică, aspecte atent si continuu monitorizate de către specialiști. Chiar dacă nu au fost raportate victime sau pagube majore, tensiunea în rândul populației rămâne la cote ridicate, transmit Corriere della Sera și Grande Napoli.

Consilierii cer recuperarea banilor publici și constituirea Primăriei Păulești ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului din dosarul pariurilor trucate

Roi seismic la poalele supervulcanului campi Flegrei: „A sunat ca o bombă”

Un cutremur cu magnitudinea de 4,0 a zguduit luni dimineață regiunea Napoli, cu epicentrul în zona Campi Flegrei, confirmă Institutul Național Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV).

Marele proiect s-a fâsâit: Planul pentru Centrul Ploieștiului, un fiasco marca Primăria Ploiești sub masca „consultărilor”

Seismul a avut loc la ora 04:55, la o adâncime de 2,5 kilometri, fiind precedat și urmat de numeroase replici.

Potrivit Observatorului Vezuviu, de la ora 16:09, pe 31 august, și până în dimineața zilei de 1 septembrie, au fost înregistrate 94 de evenimente seismice, cu magnitudini mici de 2,7.

Locuitorii din cartierele Bagnoli, Pozzuoli și Agnano au relatat zgomote puternice și vibrații resimțite inclusiv la etajele joase ale clădirilor.

„A sunat ca o bombă”, au povestit martori din vestul orașului.

Mulți oameni au ieșit pe străzi de teamă, iar pompierii au primit zeci de apeluri. Prefectura din Napoli a convocat imediat Centrul de Coordonare a Salvărilor, la care au participat reprezentanți ai Protecției Civile, primăriilor și companiilor de transport.

Mauro Di Vito, directorul Observatorului Vezuviu, a explicat că seismul s-a produs într-o perioadă marcată de „ridicarea solului cu o rată de 1,5 centimetri pe lună în Rione Terra și de degazarea accentuată”.

Toți ceilalți parametri rămân constanți, însă fenomenele reflectă o activitate intensă a calderei vulcanice.

Alertă și monitorizare continuă

Cutremurul a provocat perturbări în rețeaua de transport. Trenurile de pe liniile Cumana și Circumflegrea au fost suspendate ore întregi pentru verificări tehnice, la fel și circulația în nodul feroviar din Napoli.

După inspecții, traficul a fost reluat parțial în jurul prânzului, dar unele tronsoane au rămas închise.

Ca măsură de precauție, campusul Fuorigrotta al Universității Federico II a fost evacuat.

În paralel, Regiunea Campania a pregătit o zonă de așteptare în fosta bază NATO din Bagnoli, pentru eventualii locuitori care ar putea avea nevoie de adăpost.

Până în prezent nu au fost raportate victime sau pagube majore.

Frecvența tot mai mare a acestor evenimente alimentează îngrijorarea în rândul populației.

Ultimul seism puternic, de 4,6, a fost înregistrat pe 30 iunie, fiind cel mai mare din ultimele decenii în Campi Flegrei.

Deocamdată, autoritățile mențin nivelul de alertă la cod galben și fac apel la prudență.

Monitorizarea continuă a supervulcanului rămâne prioritară, în condițiile în care regiunea Napoli este una dintre cele mai dens populate zone vulcanice din lume.

În plus, autoritățile au un plan de evacuare, aprobat anul trecut, pentru zona Campi Flegrei, ce implică îndepărtarea a sute de mii de locuitori, inclusiv de persoane din regiune și din „zona roșie” a municipiului Napoli.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468