
Rândunica, fiica unui bulibașă din Galați, trăiește un adevărat calvar de când a plecat de acasă. A decis să își părăsească soțul, cu care a fost căsătorită cu forța, după ce ar fi fost bătută de mai multe ori de el. Bărbatul a reacționat în direct, în urma acuzațiilor grave ale Rândunicii.
O familie din Galați încearcă să o aducă acasă pe Rândunica, după ce aceasta a decis să lase tot în urmă și să plece în lume.
Nu a luat această decizie la întâmplare, ci după ce ar fi trecut prin agresiuni fizice în familia ei. A fost căsătorită cu un bărbat pe care l-ar fi ales părinții ei și ar fi trăit după dorințele altora.
Rândunica a plecat de acasă din cauza unui soț despre care spune că a fost abuziv
De când a plecat de acasă, familia ei ar face tot ce ar putea să o convingă să se întoarcă sau să o aducă cu forța.
Rândunica știe toate aceste lucruri, dar refuză să mai ajungă în aceeași familie în care ar fi avut de suferit. Între timp, femeia și-ar fi găsit un alt iubit, alături de care își dorește să aibă o viață liniștită.
Însă, din cauza încercărilor familiei sale de a o aduce acasă, nu poate să își continue viața liniștită. S-ar fi ajuns inclusiv la amenințări, astfel că Rândunica a decis să își spună povestea la televizor și să spere că lucrurile se vor rezolva, în cele din urmă.
Cum s-a apărat fostul soț al ei
Rândunica a făcut dezvăluiri revoltătoare la Acces Direct, astfel că fostul ei soț a decis să se apere în direct și să spună partea lui de poveste.
Bărbatul contrazice toate acuzațiile și a declarat că este dispus să o lase să locuiască alături de un alt bărbat, dacă acest lucru o face pe ea fericită.
Actualul iubit al ei a reacționat după acuzațiile lui Istrate și a spus că nimic din ce a declarat nu este adevărat. Bărbatul ar fi îndrăgostit de Rândunica și și-ar dori să își continue relația cu ea.




Virgil Nanu participă la Bruxelles la discuțiile despre atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea Prahovei
Precedent periculos! Cenzură pe bani publici la Primăria Ploiești! Jurnaliști blocați pe pagina oficială de Facebook a instituției
7 zile de la căderea salvatorului Bolojan. 5 scenarii posibile de a forma un nou guvern. 10 variante de premieri. Un nume surpriză de pe lista scurtă a lui Nicușor Dan






