
Un om a murit și mai multe au fost rănite, astăzi, după ce un autocar cu turiști străini s-a izbit de un limitator de viteză la intrarea în pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre Tineretului.
Mesaj din partea judecatorilor pentru „Portocala si Onea”: Magistrati cu un profil nesanatos
Știrea este în curs de actualizare!
În autocar se aflau 47 de persoane cu cetățenie greacă, au informat autoritățile.
Desfășurarea evenimentelor:
UPDATE 14.55 Un om a murit!
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că o persoană a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut să o salveze.
Conform sursei citate, 22 de oameni au fost transportați la unitățile medicale.
O altă persoană este ”intubată în stare critică”.
UPDATE 14:35 Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, anunţă că două persoane sunt în stare foarte gravă, dintre care una în stop cardiorespirator, în urma accidentului de autocar de la Pasajul Unirii.
„Toate cele patru persoane care au rămas încarcerate au fost extrase, două femei şi doi bărbaţi. Două dintre acestea sunt în stare foarte gravă, una chiar în stop cardiorespirator”, a declarat Daniel Vasile.
UPDATE 14:10 Prefectul Capitalei, Toni Greblă a declarat că este posibil ca autocarul să fi avut viteză. El a afirmat că toate cele patru persoane încarcerate au fost scoase, iar din păcate două persoane sunt inconştiente şi au fost duse la spital.
Toate victimele au fost transferate la spitalele din apropiere, Universitar şi Floreasca, transmite news.ro.
Pentru o victimă se execută manevre de resuscitare.
Potrivit informaţiilor, ar fi vorba de 15 răniţi.
UPDATE 14:00 Din primele informații, patru persoane sunt încarcerate. Victimele sunt surprinse pe scaune, plafonul fiind turtit sub greutatea limitatorului de înălțime.
În plus, structura de metal de la intrarea în Pasajul Unirii s-a desprins.
Au fost alertate şase echipaje SMURD, şase echipaje SABIF şi Detaşamentul Special de Salvatori.