Adevăratul Aperol Spritz, secretul de 100 de ani al italienilor. Mulți îl prepară „după ureche”

Adevăratul Aperol Spritz, secretul de 100 de ani al italienilor. Mulți îl prepară „după ureche”

Oriunde în Italia, la o terasă sau un restaurant, în orice anotimp, dar mai ales în toiul verii, nu există masă pe care să nu fie pahare cu multă gheață și o băutură cu o desebită culoare portocalie. De câțiva ani, acest cocktail viu colorat este peste tot. Vorbim, desigur, despre Aperol Spritz, despre care unii cred că este o noutate „fițoasă” de ieri de azi. În realitate, băutura are o istorie foarte interesantă care a început să fie scrisă acum mai bine de 100 de ani.

Agresoarea Radu Elena a păcălit Poliția? S-a lăudat pe Facebook cu vandalizarea unui sediu de partid, după ce polițiştilor le-a spus că regretă fapta!

Aperol, o istorie cu trei capitole: sprițul, lichiorul și cocktailul

Mulți cred, probabil, că băutura portocalie, „fițosul” Aperol Spritz, este o invenție a cluburilor din ziua de azi.

PNL consideră că America nu este un partener de încredere pentru România. Siegfried Mureşan îl atacă pe Trump Jr.

O idee cum nu se poate mai greșită. Și asta pentru că Aperol este o băutură al cărei secret este păzit de italieni de cel puțin 100 de ani.

Trump jr., reacție pe Twitter (X) după decizia CCR: „Încă o tentativă soroşistă/marxistă de a anula voința alegătorilor! Ea (Lasconi) va pierde alegerile şi ei o ştiu”!

În istoria Aperolului, prima oară a fost șpriţul.

Şpriţul, nelipsit nici de pe mesele românilor, își are originile în Italia de la începutul secolului al XIX-lea.

După o scurtă perioadă în care a făcut parte din Regatul Italian condus de Bonaparte, regiunea Veneto din nordul Italiei ajunge sub stăpânire austro-ungară în urma Congresului de la Viena.

Astfel, provincia și capitala ei, Veneţia, devin zonă de tranzit sau chiar casa multor soldaţi, funcţionari imperiali și negustori, pentru care vinurile locale sunt prea tari. Obișnuiţi fie cu bere, fie cu vinuri cu conţinut de alcool mai scăzut, austriecii sosiţi în Veneto au început să ceară vin îndoit cu apă. Zis și spritz.

La început, acest şpriţ se făcea cu apă plată, cu vin normal sau spumant. La începutul secolului XX, odată cu popularizarea apei minerale, şpriţul a căpătat caracter acidulat, devenind astfel popular și în rândul doamnelor. În plus, între timp apăruseră și variaţii la băutura alcoolică de bază: un spritz putea fi făcut fie cu vin, fie cu diferite tipuri de lichior.

Lichiorul

Așa ajungem la povestea Aperolului. Suntem tot în nordul Italiei, în 1919, într-o Europă care își revine de pe urmele Marelui Război.

În cadrul unui târg internaţional organizat la Padova, fraţii Luigi și Silvio Barbieri prezintă o nouă băutură inventată de ei.

Cei doi fraţi moșteniseră în urmă cu câţiva ani o fabrică de băutură de la tatăl lor și își propuseseră să creeze un tip nou de aperitiv.

Băuturile tip aperitiv erau deja destul de populare în Italia. După șapte ani de muncă și experimente, fraţii Barbieri au lansat la Padova lichiorul denumit Aperol.

A atras imediat atenţia publicului prin culoarea sa portocalie, foarte vie, și prin prospeţimea gustului.

Mai avea un avantaj. Spre deosebire de alte lichioruri de tip bitter, Aperolul este mai slab. Are doar 11% alcool – în comparaţie, de pildă, cu Campari (inventat și el în Italia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea), care conţine peste 20% alcool.

Adevărata rețeta a Aperolului, rămâne un secret bine păstrat

Chiar dacă reţeta Aperolului din 1919 a rămas neschimbată până în zilele noastre, formula sa exactă este un secret bine păstrat al companiei.

Știm însă că Aperolul conţine extracte de portocale amare, rubarbă, rădăcină de genţiană și diverse ierburi aromatice. Laolaltă, ingredientele dau un gust răcoritor, ușor amărui.

Aperolul a devenit rapid extrem de popular, imediat după Primul Război Mondial.

Într-o Europă în care oamenii voiau să uite și doar să se distreze, într-o epocă a artiștilor, Aperolul s-a transformat imediat în băutura preferată a italienilor și mai ales a tinerilor.

Era apetisant vizual și light, numai bun pentru a fi servit înainte și după cină. Lichiorul a prins și în rândul femeilor, fiind promovat în reclame drept o băutură potrivită sportivilor și persoanelor cu un stil de viaţă activ graţie conţinutului scăzut de alcool.

Totul la Aperol sugera veselie. Era irezistibil.

Cocktailul

Până la Aperol Spritz n-a mai fost decât un pas. La scurtă vreme de la apariţia sa pe piaţă, Aperolul a început să fie consumat și amestecat cu apă. A devenit imediat varianta preferată de şpriţ în regiunea Veneto, mai ales în Veneţia.

Fiecare oraș sau regiune din Italia avea varianta locală de şpriţ, în funcţie de vinul sau de lichiorul popular în regiunea respectivă.

Pentru nordul Italiei, acesta s-a nimerit să fie Aperol, iar faima cocktailului preparat cu Aperol a crescut odată cu creșterea numărului de turiști sosiţi anual în Veneţia.

Aperol Spritz: 3,2,1

Reţeta pentru Aperol Spritz a fost introdusă în 1950 și a rămas neschimbată de atunci.

Cocktailul se construiește pe formula clasică „3, 2, 1”: trei părţi prosecco (sau orice tip de vin spumant), două părţi Aperol și o parte apă minerală.

Se servește cu o felie de portocală, pentru a sublinia notele citrice, și multă gheaţă. Reţeta perfectă pentru o seară toridă de vară.

Aperolul a depășit graniţele Veneţiei și a ajuns faimos în întreaga Italie graţie unei reclame foarte populare în anii ’60, în care apărea iubitul actor italian Tino Buazzelli.

Replica acestuia din reclama amuzantă – „Ah, Aperol!” – a prins la public, sporind instant popularitatea băuturii, într-atât încât spritzul până atunci generic a ajuns să însemne Aperol Spritz.

Renumele internaţional al Aperolului a venit odată cu anii 2000, după ce compania a fost achiziţionată de grupul Campari, care a investit într-o campanie agresivă de promovare. Așa se explică explozia din ultimii ani, când Aperolul parcă a apărut de nicăieri pentru a deveni cel mai comandat cocktail din lume.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191