Recomandări video

Loading videos...

Aer irespirabil la Ploiești – plângeri masive de la cetățeni, nivel alarmant de particule PM2.5

Aer irespirabil la Ploiești – plângeri masive de la cetățeni, nivel alarmant de particule PM2.5

Ploieștiul se sufocă din nou. În noaptea trecută și în cursul acestei dimineți, rețelele de socializare au fost inundate de plângeri ale locuitorilor, care acuză dureri de gât, usturimi ale ochilor și imposibilitatea de a ține geamurile deschise din cauza aerului poluat.

VIDEO: Pagube mari în urma incendiului de la Halele Centrale. Cine plătește reparațiile

La ora redactării acestei știri, senzorii independenți de monitorizare a calității aerului indică o concentrație de 27,34 µg/m³ pentru particulele fine PM2.5 – de peste cinci ori mai mare decât nivelul recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (5 µg/m³ anual) și aproape dublu față de pragul maxim recomandat zilnic (15 µg/m³).

Consilierii cer recuperarea banilor publici și constituirea Primăriei Păulești ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului din dosarul pariurilor trucate

Consecințe grave pentru sănătate

Marele proiect s-a fâsâit: Planul pentru Centrul Ploieștiului, un fiasco marca Primăria Ploiești sub masca „consultărilor”

PM2.5 sunt cele mai periculoase particule din aer, deoarece pătrund adânc în plămâni și chiar în sânge. Ele sunt asociate cu:

  • crize de astm și bronhopneumopatii,
  • infarct și accidente vasculare,
  • cancere pulmonare și leucemii.

În condițiile în care județul Prahova figurează deja pe primul loc la nivel național în ceea ce privește incidența cancerelor și leucemiilor, situația actuală devine nu doar un semnal de alarmă, ci o amenințare directă la adresa vieții ploieștenilor.

 

Cetățenii cer acțiune imediată

Comentariile de pe Facebook și grupurile comunitare vorbesc despre „aer irespirabil”, „miros greu de suportat” și „nopți albe din cauza disconfortului”. Oamenii se întreabă de ce autoritățile nu intervin prompt împotriva poluatorilor și de ce continuă să se ascundă în spatele sintagmei „valorile sunt în limite legale”.

Ziarul nostru solicită public Ministerului Mediului schimbarea legislației astfel încât România să se alinieze la reglementările OMS:

În România, limitele legale privind calitatea aerului sunt mult mai permisive decât cele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), revizuite în anul 2021. Aceste diferențe legislative permit ca milioane de români să respire, zi de zi, un aer „legal”, dar dovedit științific ca fiind periculos pentru sănătate.

 Exemple concrete:

PM2.5 – România permite 25 µg/m³, OMS recomandă 5 µg/m³ (risc de infarct, astm, cancer).

Benzen – România permite 5 µg/m³, OMS recomandă <1 µg/m³ (carcinogen recunoscut).

H₂S – Limitele actuale sunt stabilite după standarde din 1987 (!).

NO₂, PM10, SO₂ – toate au praguri considerate insuficiente pentru protejarea populației vulnerabile (copii, vârstnici, persoane cu afecțiuni respiratorii).

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468