Alegerile care au cutremurat o țară întreagă: Ce urmează să se întâmple în Polonia

Alegerile care au cutremurat o țară întreagă: Ce urmează să se întâmple în Polonia

Un al doilea sondaj efectuat la ieșirea de la urne în Polonia a arătat că partidul populist de dreapta aflat la guvernare, Lege și Justiție (PiS), a câștigat cele mai multe voturi în alegerile de duminică, dar va pierde majoritatea în parlament, potrivit BBC. Dacă rezultatul oficial, așteptat marți, confirmă sondajul, care are o marjă de eroare de 2%, va cădea în sarcina președintelui Andrzej Duda să numească un nou prim-ministru care să formeze viitorul guvern.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Potrivit ultimului sondaj, PiS a obținut 36,1% din voturi, în timp ce Coaliția Civică a lui Donald Tusk are 31%.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

„Polonia a câștigat, democrația a câștigat”, le-a spus Tusk suporterilor săi adunați la Varșovia. „Acesta este sfârșitul vremurilor rele, este sfârșitul guvernului PiS.”

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

În Polonia, se obișnuiește ca președintele să îi acorde liderului celui mai mare partid, în acest caz: PiS, prima șansă de a forma un guvern și de a câștiga votul de încredere în parlament – Duda a promis că va respecta această regulă.

Însă, PiS pare că nu va avea nicio cale clară de a forma un guvern majoritar, în timp ce Coaliția Civică, a Treia Cale și Stânga par pregătite să formeze o coaliție.

Potrivit aceluiași sondaj, PiS ar fi câștigat 198 de locuri în parlament – destul de departe de cele 231 de care are nevoie pentru a obține majoritatea. Împreună cu potențialii lor parteneri, partidul de extremă dreapta Confederația, ar avea în total doar 212 locuri. Opoziția ar avea în acest caz 248 de locuri în parlament.

Dacă președintele Duda va lăsa PiS să încerce să formeze primii un guvern, iar inițiativa eșuează, parlamentul va primi a doua șansă, ceea ce înseamnă că majoritatea ar fi posibil de obținut doar de către opoziție.

Date fiind calculele parlamentare, președintele Duda ar putea refuza șansa partidului aflat la conducere de a forma un guvern.

Dacă a doua încercare de a forma un guvern este un eșec, Duda va selecta un alt candidat pentru postul de prim-ministru și, dacă nici de acea dată nu se ajunge la o înțelegere, președintele ar putea cere noi alegeri, iar Polonia ar putea rămâne fără guvern până în luna decembrie.

În cazul în care coaliția din opoziție este numită și confirmată printr-un vot de încredere, aceasta nu va avea o misiune ușoară. În primul rând, este foarte diversă din punct de vedere politic – de la conservatorii moderați din A Treia Cale, până la parlamentarii de stânga ai partidului Stânga.

Spre exemplu, atât Coaliția Civică, cât și Stânga susțin liberalizarea și legile privind avortul prin care femeile vor avea dreptul de a alege să își întrerupă sarcina în primele 12 săptămâni.

A Treia Cale are o abordare mai conservatoare și a spus că vrea să respingă o hotărâre judecătorească din 2020 prin care avortul a fost interzis în cazurile când fătul are defecte grave, dar că ar vrea ca pentru orice alte modificări ale legii să fie organizat un referendum.

Stânga vrea să reducă semnificativ influența Bisericii Catolice asupra instituțiilor statului – ceva ce parlamentarii de la A Treia Cale s-ar putea să nu dorească.

Grupul din opoziție a promis că va restaura independența sistemului judiciar și a presei de stat. Comisia Europeană și alte organizații internaționale spun că reformele PiS au subminat independența judiciară și pluralismul media. Sub conducerea lor, presa de stat a fost transformată în presă de partid.

Dar, din nou, astfel de schimbări ar putea fi combătute de doi actori importanți – președintele Duda și Curtea Constituțională, care acum este controlată de judecători susținuți de PiS. Ambii actori au drept de veto asupra legislației pe care un guvern de opoziție ar putea să o propună.

Opoziția nu va avea majoritatea de trei cincimi în parlament de care ar avea nevoie pentru a anula decizia de întoarcere a legii în parlament, astfel că Duda ar putea să le facă viață grea partidelor aflate acum în opoziție.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191