
Proiectul Deciziei privind aderarea României la spațiul Schengen figurează în continuare pe agenda Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, spun surse guvernamentale pentru G4Media, care confirmă informația că Olanda nu se mai opune aderării țării noastre.
”Conform practicii, Comitetul Reprezentanților Permanenți la Bruxelles/ COREPER a avut astăzi o primă discuție pe subiectele care figurează pe agenda Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, inclusiv cu privire la proiectul de Decizie de aderare la Schengen a României și Bulgariei.
În discuții, reprezentantul Olandei a confirmat clar aprecierea performanțelor României în aplicarea acquis-ului Schengen și nu s-a pronunțat împotriva aderării României, dimpotrivă arătând că se conturează o propunere a guvernului în sensul susținerii aderării României.
Mișcare surprinzătoare! Anna Maria Vasile a demisionat din funcția de consilier județean
De asemenea, marea majoritate a statelor membre au insistat pe importanța adoptării Deciziei la proximul JAI”, spun sursele G4Media.
Statele membre vor avea o noua discuție în pregătirea JAI la 7 decembrie 2022.
Articolul inițial:
Joi a avut loc o ședință a Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper), comisie care pregătește ședința reuniunii Justiție și Afaceri Interne (JAI) a Consiliului Uniunii Europene, care reunește miniștrii justiției și ai afacerilor interne din toate statele membre ale UE, susțin surse europene pentru G4Media.
În cadrul întâlnirii, Austria a fost singura țară care s-a opus introducerii pe ordinea de zi a reuniunii JAI din 8 decembrie, a propunerii privind intrarea în spațiul Schengen a României.
Reprezentantul Olandei a transmis aprecieri pentru propunerile făcute de România și a invocat raportul misiunilor în țară a experților olandezi. Acesta a dat indicii că guvernul olandez va cere parlamentului din această țară un vot pozitiv, în favoarea României, dar unul negativ în privința aderării Bulgariei, spun sursele G4Media.
În ce privește Austria, sunt de așteptat două evenimente de la care România speră la schimbarea poziției acestei țări.
Primul eveniment se va consuma în 2 și 3 decembrie, în Grecia, atunci când se va desfășura reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, eveniment la care va participa și cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Este programată o întâlnire între președintele Klaus Iohannis și Karl Nehammer, iar unul dintre subiectele de pe agendă este și aderarea României la Schengen.
Al doilea eveniment se referă la un proiect al Comisiei Europene care va fi prezentat cel mai probabil pe 6 decembrie, cu o zi înainte de reuniunea Coreper. Acesta se referă la un plan comun al comunității europene privind migrația ilegală. Prin acest proiect, Comisia Europeană oferă liderilor austrieci o oportunitate pentru a explica electoratului un eventual vot pozitiv aderării României la spațiul Schengen.