Andreea Bălan a plecat iar de acasă cu Victor Cornea. În ce loc superb se află cei doi

Andreea Bălan a plecat iar de acasă cu Victor Cornea. În ce loc superb se află cei doi

Andreea Bălan (38 de ani) și Victor Cornea (29 de ani) formează, de la începutul lunii iunie, unul dintre cele mai mediatizate şi frumoase cupluri de la noi din țară, iar superba cântăreața radiază de fericire. De aceea, artista profită la maximum de timpul liber și cum prinde momentul, își ia iubitul și pleacă în vacanță. 

OPC Prahova a făcut ravagii în parcurile auto din Ploieşti. Peste 400 de maşini, scoase de la vânzare

Andreea Bălan este una dintre artistele din România care muncesc enorm și care, din acest motiv, are grijă să nu irosească timpul. Însă, de când iubește iar, fiind și mare iubitoare de călătorii, vedeta încearcă să găsească tot felul de portițe pentru a petrece puțin timp alături de iubitul ei. Așa cum a făcut și acum.

Concurs de fotografie lansat de fosta Rafinărie Steaua Română. Premii in valore de 3000 euro

Unde a plecat artista cu Victor Cornea

Artista a plecat iar de acasă cu Victor Cornea. Simpaticul cuplu se află acum într-un loc superb: Antibes, Franța. Cei doi se înțeleg de minune, iar fericirea și-a făcut loc, după o vreme, din nou în viața Andreei Bălan.

DIICOT și Poliția Română: descinderi și percheziții la membrii unor rețele de trafic de droguri, trafic de persoane și pornografie infantilă

Cum a început povestea de dragoste dintre cei doi

Andreea Bălan a povestit cum a început frumoasa idilă dintre ea și Victor Cornea.  „Am fost într-o emisiune și am vorbit despre spiritualitate. (…) Eu am decupat acel filmuleț, l-am pus pe Instagram și s-a viralizat, a făcut milioane (nr. de vizionări). El fiind pe spiritualitate și trezit spiritual, a ajuns acest filmuleț la el în feed-ul de Instagram că el nu mă urmărea. Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj ”Felicitări, Andreea, ești genială”. Eu de obicei nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu ”Ce frumoasă sunt”, că nu mă interesează. Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e locul potrivit. Acestui mesaj am răspuns tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și apoi am început să vorbim”, a povestit Andreea Bălan la Xtra Night Show.

Victor Cornea: ”Dragostea adevărată este răspunsul pentru toate provocările vieții”

Victor Cornea a publicat, acum câteva săptămâni, o serie de fotografii alături de Andreea Bălan, alături de un mesaj special. ”Dragostea adevărată este răspunsul pentru toate provocările vieții. Te iubesc, Andreea Bălan”, a scris jucătorul de tenis.

Cântăreața a văzut mesajul și a reacționat imediat, în secțiunea de comentarii. ”Dragostea mea pentru totdeauna, dincolo de timp și spațiu”, a fost mesajul artistei.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191