Andreea Marin este o mamă împlinită și o femeie de succes. Violeta, fiica acesteia, este o elevă model și reușește să își bucure mama de fiecare dată, însă fanii nu sunt mereu de aceeași părere. Recent, adolescenta a fost criticată în mediul online, iar prezentatoarea TV a reacționat în consecință.
„Mi se pare că la vârsta ei e prea mult make-up”
Violeta este un exemplu pentru mulți tineri de vârsta ei. Adolescenta a reușit până la 16 ani, să își facă părinții mândri și să le aducă mereu zâmbetul pe buze. Tinerei îi place să învețe și se implică cu tot sufletul în numeroase activități de voluntariat sau proiecte extrașcolare. În plus, fiica Andreei Marin știe ce vrea de la viață și are suficient curaj încât să își îndeplinească toate visurile.
Violeta Bănică a început să apară din ce în ce mai des în lumina reflectoarelor, iar de curând a acordat și un interviu în care a vorbit despre proiectele pe care le are. Andreea Marin a publicat materialul pe rețelele de socializare, însă a avut parte de mai multe reacții negative din partea internauților. Una dintre urmăritoarele vedetei a ținut să precizeze faptul că Violeta poartă un machiaj mult prea strident și că nu este normal să se afișeze cu iubitul în spațiul public.
De ce nu o sustin PSD-istii pe Elena Lasconi: „Nu suntem slugile nimanui!”
„Violeta e foarte frumoasă și inteligentă, asta-i sigur. Ceea ce nu îmi place sincer, nu știu câți ani are, dar mi se pare că la vârsta ei e prea mult make-up, expunere cu iubit pe rețelele de socializare. Mi se pare că e prea mult pentru vârsta ei. Cât o avea, 15-16 ani, poate greșesc eu… Mi se pare că e prea devreme”, a scris o internaută la postarea Andreei Marin.
Andreea Marin: „Nu este deloc exagerat”
La rândul ei, prezentatoarea TV nu a putut trece cu vederea criticile adresate fiicei ei, așa că a reacționat pe măsură. „Zâna Surprizelor” și-a apărat fiica așa cum a știut mai bine și i-a dat replica internautei, spunându-i că Violeta este normală și decentă.
„Violeta nu are iubit, ci prieten, ceea ce e firesc la vârsta ei. Sunt foarte decenți și frumoși împreună. Iar machiajul nu este deloc exagerat, ci unul firesc pentru o apariție la televiziune. În general nu se machiază, doar la ocazii speciale”, a fost replica Andreei Marin.