Animal rar, surprins în România. „Este pentru prima dată când observăm astfel de exemplare”

Animal rar, surprins în România. „Este pentru prima dată când observăm astfel de exemplare”

În ultima perioadă, pare că tot mai multe animale rare sunt zărite în diferite zone ale țării. Dacă până acum a fost zărit un exemplar minunat de pisică sălbatică (Felis Silvestris) în Parcul Naţional Retezat, sau râsul văzut de către experți în Parcul Natural Apuseni, de data aceasta, doi urși bruni, cu guler alb, mamă și pui, au fost surprinși în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Luna trecută, una din camerele de supraveghere amplasate în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina a surprins doi urși bruni, cu guler alb, mamă și pui. Deși la prima vedere ar părea că este vorba despre o nouă specie de urs, specialiștii susțin contrariul. Potrivit directorului parcului, în ciuda faptului că acest colorit al blănii este foarte rar, s-a mai întâlnit în România. Doar că, este pentru prima oară când pot fi observați în parc.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

„Este pentru prima dată când observăm, în parc, astfel de exemplare. La pui este destul de des întâlnit acel guler, care dispare după ce ajung la maturitate. Însă aici este un fenomen mai aparte, pentru că și ursoaica are coloritul acesta al blănii și se pare că fiul său o moștenește. Nu este vorba nici pe departe de vreo mutație genetică, și nici vreun urs adus din Asia”,  a declarat Alin Alimpesc, directorul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, pentru GO Hunedoara.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Videoclipul, publicat pe pagina de Facebook a parcului, Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, a atras nenumărate comentarii din partea internauților. „Mă doare enorm! Căutau de mâncare, dar de unde mâncare?! Prea nehaliții noștri conducători plănuiesc să îi omoare, nu să se ocupe de gestionarea problemei legate de hrana lor!”, „Superb! Ar trebui monitorizați”, „Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya”, „Cât de frumoși pot fi”, sunt doar câteva dintre părerile celor care au urmărit videoclipul.

În ultimul an, tot mai multe exemplare rare de animale au fost surprinse în mai multe zone ale țării, iar cei care le zăresc nu ezită să publice imaginile pe rețelele de socializare.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191