ANIMAȚIE: Filmul exploziei din Crevedia. Cum s-a dezlănțuit iadul lângă București, minut după minut. Imagini apocaliptice surprinse de Observator

ANIMAȚIE: Filmul exploziei din Crevedia. Cum s-a dezlănțuit iadul lângă București, minut după minut. Imagini apocaliptice surprinse de Observator

Crevedia a arătat aseară ca o zonă de război. Observator a obţinut în exclusivitate imagini care arată cum a pornit dezastrul. Cu puţin înainte de ora 19:00 un localnic filmează un nor de gaz care iese din staţia de depozitare a gazului petrolier lichefiat. Din primele informaţii, un furtun folosit de un angajat la alimentarea unei cisterne s-ar fi rupt. Acesta ar fi avut în mână şi o ţigară aprinsă. A fost începutul dezastrului. 

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

La ora 18:48 are loc explozia. Deflagraţia a fost filmată de mai mulţi martori, care văzuseră înainte norul de fum. Unda de şoc mătură localitatea. În stradă se dezlănţuie iadul. Un bărbat care şi-a văzut soţia înghiţită de flăcări face atac de cord. Nu mai poate fi salvat. Soţia lui a murit a azi, la spital. 

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Explozie la Crevedia. În mijlocul haosului, răniţii umblă dezorientaţi pe străzi, cu părul şi hainele arse

„Mamă, omul ăla a rămas fără păr în cap, frate. Fără păr în cap”, spune un martor la explozii.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Printre cei cu răni grave se numără şi bărbatul care a văzut primul scurgerea de gaze. Planul roşu de acţiune se activează abia la 19:30. Raportul preliminar arată că pompierii au aşteptat o oră până să intervină, de la prima explozie. Doi roboţi, intraţi în dotarea IGSU în luna iunie, au fost trimişi în apropierea focarului. Chiar şi aşa, zeci de pompieri au intrat direct în gura lupului, pentru a se lupta cu flăcările. 

În tot acest timp, căldura şi focul ajung la a doua cisternă în care erau stocate zece tone de GPL. Urmează o nouă deflagraţie, cea mai puternică. 50 de oameni au fost răniţi de noua explozie. Majoritatea – salvatori. 39 de pompieri, doi poliţişti şi doi jandarmi se numără printre victimele noii deflagraţii. Cei care sunt încă teferi aleargă din calea fragmentelor incandescente care cad din cer. 

Cască de pompier topită în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia

Echipamentul este construit să reziste la temperaturi de de grade Celsius. Rând pe rând, răniţii sunt urcaţi în ambulanţe şi duşi la spital.

„Cum a fost explozia de la Hiroshima, exact aia am văzut-o pe cer. Mă doare capul şi acum”, povestește un martor. „Cea de-a doua explozie a fost atât de puternică încât martorii povestesc că bubuitura s-a auzit de la peste 30 de kilometri distanță”, a transmis reporterul Observator Bogdan Dinu, de la fața locului. Ciuperca exploziei s-a văzut şi din oraşele din apropiere. Trei mii de oameni din zonă au fost evacuaţi.

„Sunt trei cisterne acolo, din ce îmi spun colegii pompieri. Dacă sunt trei, mai este una cu risc de explozie”, a declarat Raed Arafat, şeful DSU. Şi exact asta se întâmplă. A treia cistrernă cedează şi are loc a treia deflagraţie a serii. Momentul a fost surprins în direct la Observator.

Flăcările au fost stinse abia în această dimineaţă. Opt case au fost distruse aproape în totalitate de seria de explozii. Printre ele, şi o grădiniţă aflată chiar lângă depozitul de GPL care funcţiona fără autorizaţie încă din 2020. Proprietarul este Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191