Meteorologii au emis miercuri o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică valabilă în cinci județe. În intervalul 19 iulie, ora 18:00 – 20 iulie, ora 10:00, în Banat și vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de l/mp și izolat peste l/mp).
Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de furtuni
Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil în intervalul 19 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 10:00. Potrivit ANM, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de l/mp și izolat peste l/mp).
Codul portocaliu de caniculă în Dolj, Olt și Teleorman
Valul de căldură se va menține în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade.
Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de caniculă
Însă avem şi cod portocaliu de caniculă, pentru județele Dolj, Olt și Teleorman. Aici se vor înregistra temperaturi maxime de de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste de grade.
Caniculă în București, până vineri
Administrația Națională de Meteorologie a transmis, miercuri, progrnoza specială pentru Capitală, iar potrivit acesteia va fi caniculă până vineri dimineața. Valul de căldură se va menține în Capitală potrivit prognozei emise până vineri la ora Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de de grade, iar cele minime de de grade. În noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi vor fi perioade cu înnorări accentuate, intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse, iar probabilitatea pentru vijelie și grindină va fi ridicată.