Atât de mult a scăzut nivelul Dunării, încât au ieșit la iveală epave ale unor nave scufundate în Al Doilea Război Mondial

Atât de mult a scăzut nivelul Dunării, încât au ieșit la iveală epave ale unor nave scufundate în Al Doilea Război Mondial

Epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au ieşit la iveală în apropierea oraşului-port Prahovo din Serbia, după seceta din iulie şi august, care a dus la scăderea nivelului fluviului, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Patru nave datând de dinainte de 1950 au ieşit, de asemenea, la iveală în Parcul Naţional Dunăre-Drava din Ungaria, în apropiere de Mohacs, unde nivelul Dunării era de numai 1,5 metri, marţi, ca urmare a valurilor de caniculă şi a secetei persistente din iulie şi august.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Navele descoperite în Prahovo se numără printre sutele de vase scufundate de-a lungul Dunării de flota de la Marea Neagră a Germaniei naziste în 1944, în timpul retragerii din faţa forţelor sovietice care înaintau, distrugând navele. Epavele pot îngreuna traficul fluvial în perioadele în care nivelul apei este scăzut.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Răspândite de-a lungul albiei fluviului, unele dintre nave au încă turete, punţi de comandă, catarge rupte şi carene strâmbe, în timp ce altele se află în mare parte cufundate în bancurile de nisip.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Endre Sztellik, paznic în Parcul Naţional Dunăre-Drava, a declarat despre una dintre nave: „Încă nu ştim exact ce este. Ceea ce este vizibil, un lucru nefericit, este că epava se diminuează pe măsură ce oamenii sunt interesaţi de ea şi bucăţi din ea dispar”.

Nivelul Dunării a ajuns marţi la 1,17 metri în Budapesta, ceea ce se apropie de un minim istoric de aproximativ 0,4 metri, înregistrat în octombrie 2018. În timpul inundaţiilor, nivelul Dunării creşte mult peste şase metri.

„Europa de Est se confruntă cu condiţii secetoase critice, care afectează culturile şi vegetaţia”, a indicat serviciul european pentru climă Copernicus pe site-ul său, în ultimul său raport privind seceta, publicat la începutul lunii.

Mult aşteptatele precipitaţii care au început luni ar putea conduce la creşterea nivelului Dunării până la aproximativ trei metri la Mohacs, până la sfârşitul săptămânii, apele fluviului putând acoperi din nou epavele.

 Nivelul celui mai lung fluviu din Polonia, Vistula, a scăzut la un nivel minim record, lăsând la vedere bancuri de nisip în Varşovia. Nivelul apei a fost atât de scăzut încât un elan a fost filmat în timp ce traversa cursul de apă, într-o secţiune a acestuia din mediul rural.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191