Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni, după ce un pasager in varsta de 36 de ani a făcut atac de cord

Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni, după ce un pasager in varsta de 36 de ani a făcut atac de cord

O aeronavă a companiei Lufthansa care zbura de la New Delhi la Frankfurt a aterizat de urgenţă, miercuri dimineaţă, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, după ce un pasager de 36 de ani a suferit un atac de cord, potrivit Mediafax.

Seria amenințărilor paraditorului „Portocală” continuă. Alți martori din dosar vorbesc despre pistolul pe care Negulescu il flutura in fata „victimelor”

„Aeronava a aterizat pe AIHCB la ora 07:13. După aterizare, la bordul aeronavei a urcat un echipaj medical al aeroportului, reuşind să stabilizeze pasagerul, care suferise un atac de cord”, anunță reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București.

Ploieşteanca Alexandra Bălan a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film de animație. Alexandra are 32 de ani şi a fost elevă a Colegiului A.I. Cuza

Conform procedurilor specifice, la aeronavă a fost chemat și un echipaj SMURD, care a preluat pacientul și l-a transportat la spital.

Mărturii ale părinților și rudelor copiilor consumatori de droguri: „În spitalele noastre îi internează o săptămână pentru că nu au paturi. Solicitarea este atât de mare”/ „Și eu sunt mama unui copil care se droghează, care acum e la pușcărie”/ „Fratele meu nu este la pușcărie, este în groapă”

Avionul urmează să își continue zborul către Frankfurt.

Traficul aerian pe aeroport s-a desfășurat în condiţii normale.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191