“Au pus capac” unui nou succes!

“Au pus capac” unui nou succes!

,,Sincer, m-am bucurat mai mult de capacul de dinaintea fazei în care am marcat de la distanță’’. Așa a declarat Negoiţescu, baschetbalistul Petrolului, după ce echipa sa a reușit al treilea succes consecutiv: 69-58 cu SCM Timișoara! ,,Nego” a marcat şi el o „triplă” pe final când Timişoara încă mai credea că poate duce jocul măcar în prelungiri. Negoițescu a punctat după mult timp recunoscând, după meci, că nu trece printr-o perioadă bună.

Vlad Negoițescu:,,Am reușit să ne redresăm un pic, dar acest lucru nu spală foarte mult, din păcate, situația deoarece suntem încă acolo jos, în subsolul clasamentului, unde nu ne doream să fim. Încercăm din răsputeri să redresăm situația Ar fi extraordinar să nu mai pierdem până la sfârșit și să atacăm play-out-ul cu un moral bun și un joc bun. Pentru mine a fost o descătușare că am reușit să marchez, am un sezon destul de greu din punct de vedere sportiv, dar nu e despre mine, e despre vibe-ul echipei. Sincer, m-am bucurat mai mult de capacul dinaintea fazei în care am marcat de la distanță”.

Baschetbaliștii Petrolului au condus tot timpul și chiar dacă băieții lui Dragan Petricevic s-au mai apropiat gazdele nu au mai comis-o ca în alte partide reușind să țină oaspeții la distanță. A fost un scor “de fete” și pentru că s-a ratat mult, iar defensiva echipei ploieștene a fost atât de agresivă încât la pauză în dreptul Timișoarei erau doar 24 de puncte! A fost un nou joc în care tripleta Brkic-Funderburk-Johnson a fost decisivă prin cele 55 de puncte marcate în total. Și din nou un meci în care Nemanja Tomic și Ionuț Ivan nu au contat pe Bogdan Popa și Codruț Angelian, accidentați. Pentru CSM Petrolul au jucat: V. Brkic (20 puncte, 9 recuperări), K. Funderburk Jr. (18 puncte, 1×3, 8 recuperări, 6 pase decisive), R. Johnson Jr. (17 puncte, 2×3), C. Dinu (6), V. Corpodean (3, 1×3), V. Negoiţescu (3, 1×3), M. Lufile (2), L. Diaconescu. Gruparea ploieșteană

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ionuț Ivan:,,Nu aș spune că succesul a fost nesperat. Am muncit mult în ultima perioadă pentru a putea obține acest rezultat. Se vede că echipa are o perioadă bună și ne dorim ca aceasta să dureze cât mai mult. După schimbarea de pe bancă am încercat să-i resetăm pe băieți și să repornim motoarele, ca să spun așa, pentru că va fi un final de campionat foarte intens și avem nevoie de fiecare jucător să fie sută la sută fizic și mental. Mai ales că noi avem doar patru jucători străni față de alte echipe care au șase, șapte baschetbaliști străini. Avem următorul joc cu Laguna și ne dorim să ne luăm revanșa după eșecul din tur”, – a declarat managerul formației petroliste. CSM Petrolul Ploieşti se menţine pe poziţia a 5-a a Grupei 11-18 şi va juca în runda următoare tot în Sala „Olimpia”, sâmbătă, de la ora 18:00, în compania formaţiei Laguna Bucureşti.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191