„Azilele groazei”. Bănescu: Reacția Patriarhului a fost una de stupoare. Nu este persoana care să iasă pe Facebook, dar s-a întristat

„Azilele groazei”. Bănescu: Reacția Patriarhului a fost una de stupoare. Nu este persoana care să iasă pe Facebook, dar s-a întristat

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a spus, sâmbătă, în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, că reacția Patriarhului Daniel în cazul ororilor petrecute la azilele de bătrâni „a fost una de stupoare”.  „Nu doar că s-a întristat, știu că a suferit foarte mult”, precizează Bănescu.  

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Întrebat ce crede Preafericitul Daniel despre lagărele descoperite în România, Bănescu a răspuns: „Exact ceea ce cred toți oamenii care și-au păstrat bunul simț. Sunt lucruri numite atrocități, pe care imaginarul nostru în 2023 refuza să le accepte. Dacă ne-ar fi povestit cineva că oameni bolnavi sunt forțați ca în niște lagăre de exterminare sunt puși să muncească în curte, să care pietre cu roaba, efectiv sunt imagini de film pe care nu ni le-am fi dorit să le vedem niciodată. Nu poate crede Patriarhul unei Biserici Creștine altceva decât un creștin autentic. Și creștinii autentici sunt mulți, sunt tăcuți, foarte puțină lume iese la suprafață”.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Despre reacția Patriarhului Daniel la vederea imaginilor cu bătrânii torturați, Bănescu spune: „Nu am fost lângă Patriarh când s-a uitat la televizor, dar știu că sigur că reacția sa a fost, evident, una de stupoare, din punctul de vedere al șocului pe care îl resimte oricine. Cum poți să fi altfel ca om? Patriarhul Daniel nu-mi împărtășește sentimentele personale, nu avem o astfel de relație decât instituțională, dar așa cum îl cunosc este un om, nu doar că s-a întristat, știu că a suferit foarte mult”.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

„Părintele Patriarh este o persoană pe care o cunosc foarte bine, este o persoană de o inteligență ieșită din comun, care nu poate avea confuzii de tip moral. Tăcerea vinovată în fața unui exces, tăcerea vinovată la o răscruce morală pe care o vedem acum cu toții lângă noi ar fi o culpă. Nu i se poate aplica părintelui Patriarh o tăcere, pentru că el nu este persoana care să iasă pe Facebook, să iasă în spațiul virtual, să scrie personal. Este sub demnitatea unui Patriarh să se expună personal scriind anumite lucruri”, mai spune Bănescu. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191