
Scandal in sedinta de Consiliu Judetean Prahova, in care se incearca, pentru a doua oara, mituirea primarilor PNL!
Prefectul Emil Draganescu a anuntat ca va ataca proiectul in instanta, intrucat alocarile bugetare sunt discretionare si nu reprezinta altceva decat mituirea mascata a edililor liberali pentru ca acestia sa il sustina pe Dumitrescu la conducerea CJ Prahova.
Potrivit Puterea.ro, „locotenentul” lui Dumitrescu, Dumitru Tudone, a repartizat sume uriase aparatului PNL, in timp ce localitatile cu primari PSD au primit sume ridicole, sau chiar niciun leu.
Consilierul judetean Rares Enescu a dat exemplul comunei Baltesti, al carei primar suspendat, Radu Ion, este cercetat de DNA pentru fapte de coruptie, comuna care ar urma sa primeasca 1 milion de lei daca proiectul de astazi va fi aprobat.
Asta, in timp ce municipiul Ploiesti are o alocare de doar 400.000 de lei, suma despre care primarul Volosevici a spus ca „este mai mica decat bugetul unei redactii prezente aici”. De mentionat ca Ploiestiul a primit doar 200.000 de lei in ultimii 4 ani, din cauza sabotajului liberalilor care au incercat astfel sa blocheze toate proiectele de investitii pentru Ploiesti.