Biserica din România unică în lume. Ușile sale se deschid singure, la miezul nopții, o dată pe an

Biserica din România unică în lume. Ușile sale se deschid singure, la miezul nopții, o dată pe an

România este țara care te surprinde în permanență, fiind plină de locuri care te lasă fără cuvinte. Astăzi, vă arătăm un loc fabulos, cu o poveste uimitoare: biserica așezată pe un petic de pământ, în mijlocul pustietății. Se crede că s-ar deschide singură o dată pe an, fără să fie nevoie de chei sau de vreo intervenție umană.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Biserica unică în lume se află în apropiere de orașul Carei, în județul Satu Mare, la câteva sute de metri față de drumul european care duce spre Oradea. Deși nu se știu foarte multe despre acest lăcaș de cult, din orice unghi l-ai privi, locul te impresionează. Este o biserică simplă, aflată în mijlocul unui câmp, dintr-un sat care ar fi dispărut fără urmă.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Așadar, se crede că înainte exista și un sat care împrejmuia biserica, pe care localnicii îl numesc „Chighie” sau „Kigye”, însă în prezent acesta nu mai există pe hartă și nici nu se cunosc foarte multe detalii. Mai mult decât atât, oamenii locului vorbesc și despre o legendă, potrivit căreia ușile bisericii se deschid doar o singură dată pe an, cu ocazia Sfintei Marii, la miezul nopții, fără să fie nevoie de cheie sau de intervenție umană, și se închid tot singure, la miezul nopții, odată ce trece această sărbătoare.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Marii, pe 15 august, mulți credincioși veneau aici, în pelerinaj. Conform legendei, dâmbul din apropiere ar fi o reminiscență a mișcării pământului, atunci când vechiul așezământ omenesc ar fi dispărut fără urmă. Satul ar fi fost înghițit cu tot cu oameni și case, iar tot ce a rămas în urmă a fost biserica, o cruce și doi butuci de viță de vie.

Din anul 1980, când vechiul regim a început opresiunea asupra bisericii, de frică, mulți au încetat să mai vină aici, iar după 1989, lumea a început să revină. Nu există drum de acces de la șoseaua națională până la biserică, iar turiștii își lasă adesea mașinile la drum și admiră lăcașul de cult de la distanță. În prezent, o singură persoană se ocupă de întreținerea bisericii, care atrage foarte mulți vizitatori pe tot parcursul anului, relatează

Biserica făcătoare de minuni se află între orașul Carei și localitatea Petrești, în județul Satu Mare. Mai exact, la o distanță de aproximativ 620 de kilometri de București, 170 de kilometri de Cluj și la puțin peste 270 de kilometri de Timișoara.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191