Când se încălzeşte apa mării. Peste 200.000 de turişti vor să petreacă pe litoral vacanţa de Sfânta Maria

Când se încălzeşte apa mării. Peste 200.000 de turişti vor să petreacă pe litoral vacanţa de Sfânta Maria

Primii turişti au furat startul în vacanţa de Sfârnta Maria şi se distrează deja la mare. Nu au parte chiar de vremea pe care şi au dorit-o. Apa mării e tot rece. „Un pic dezamăgiţi că e apa rece, dar frumos. Cinci stele!”, spune un turist. „Ieri era rece. Azi e mai bine, doar că sunt valuri”, povesteşte un altul.

Victorie uriaşă a lui Donald Trump. „Au vrut să-l aresteze şi să-l omoare. Americanii s-au solidarizat”

Ce temperatură are apa mării

„Apa mării are 17-18 grade Celsius, dar meteorologii spun că de duminică se va încălzi. Aşadar, va avea de la 20 până la 22 de grade Celsius în funcţie de staţiunea în care vă aflaţi”, transmite Andreea Filip, reporter Observator.

Află cine te reprezintă în Parlament/ Interviu video cu Dr. Beatrice Gâjman, candidat la Camera Deputaților din partea PSD Prahova

Şi temperaturile de afară vor creşte, în weekend se vor atinge 30 de grade Celsius. Hotelierii se aşteaptă la un val de turişti, cel mai mare din acest sezon: peste Deja 90 la sută din camerele de pe litoral sunt rezervate. 

Reclamațiile prahovenilor, luate în serios! Hidro Prahova, chemată să dea explicații prefectului Drăgănescu şi preşedintelui CJ, Virgiliu Nanu

„În această perioadă hotelul este ocupat 100%. Chiar începând din această seară şi până în data de 16 august. În continuare telefoanele sună şi clienţii îşi doresc să vină la mare”, spune Iolanda Nanu, manager hotel 4 stele. 

Cât costă noaptea de cazare

„Turiştii aleg pachete de minimum două nopţi. Tarifele pornesc de la 299 de lei de persoană în regim all inclusive. Am pregătit un program special pentru toţi turiştii noştri. Vorbim de artişti de muzică populară şi uşoară, renumiţi atât local, cât şi naţionali”, prezintă Roxana Taiss, manager hotel 3 stele.

„Avem pregătit un program special care începe dimineaţa cu o fanfară extraordinară. Ţine absolut toată ziua. Plus programul artistic pe care îl avem pentru cei mici”, adaugă Cristiana Belu, manager resort 4 și 5 stele.

Cum se spune că fericirea trece prin stomac, în  bucătării e agitaţie mare. „O să mai avem miel. O să avem o piaţă de peşte, gen tarabă cu sortimente de peşte. În fiecare zi avem câte o surpriză”, arată Marian Luca, bucătar.

Pegătiri pentru Ziua Marinei

Şi pregătirile pentru Ziua Marinei sunt în toi. Ca în fiecare an, militarii Forţelor Navale Române vor susţine spectacole pe uscat, pe apă, dar şi în aer. 

„Elicopterul Puma Naval va simula o apuntare aici, la bordul fregatei Regina Maria. Din programul de anul acesta nu vor lipsi demonstraţiile de luptă cu nave de război şi scafandri”, transmite Cristina Niţă, reporter Observator.

La bordul fregatei Regina Maria a avut loc azi şi un exerciţiu demonstrativ: simularea unui incendiu la bord. „Avem o grupă stabilită prin rolurile navei care participă şi luptă cu focul de la iniţierea acestuia până când a fost stins. Trebuie să o facem la modul cel mai realist pentru că aşa cum ne pregătim, aşa vom şi lupta”, explică Silviu Constantineanu, comandant secund.

De la repetiţii n-au lipsit nici spectatorii. „Extraordinar. E prima dată când asistăm la festivităţile militare vis-a-vis de Ziua Marinei ş chiar încântaţi”, spune un turist. „Interesant. Mi-aş dori să pot să ajung în fiecare an să văd această paradă minunată”, crede altcineva. 

Ziua Marinei va fi sărbătorită în Constanţa, Mangalia, Tulcea, Galaţi, Brăila şi Bucureşti.  

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191