Când și unde va ploua de 1 Mai și Paște. Aprilie se încheie cu temperaturi neobișnuite

Când și unde va ploua de 1 Mai și Paște. Aprilie se încheie cu temperaturi neobișnuite

A început numărătoarea inversă până la minivacanța de 1 Mai și Paște. Sunt așteptați turiști în număr mare pe litoral, dar și la munte gradul de ocupare este foarte mare. Cheful românilor pentru distarcție nu poate fi stricat decât de vreme. Șefa ANM a anunțat la ce temperaturi să ne așteptăm și cum stam la capitolul ploi în minivacanța de Paște.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Luna aprilie se încheie cu temperaturi peste valorile normale

Vremea va fi caldă, iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse în perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, transmite Agerpres.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

„Începând de pe 1 Mai, vom avea o vreme caldă, cu temperaturi la scara întregii ţări între 17 până la 24 – 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extra-carpatice.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Vorbim aici de Vest, Sud-Vest, Sud. Pot spune că ne apropiem de maximumul unei zile de vară, dar nu excludem ca, pe parcursul serii şi al nopţii, să avem şi averse slabe.

Este important să petrecem timp liber cu cei dragi, pentru că vremea, în această Săptămână Mare, va fi una frumoasă şi în încălzire de la o zi la alta.

Dacă astăzi contăm pe valori de până la 27 grade, mâine (marţi, 30 aprilie 2024, ) cu acelaşi ecart încheiem luna aprilie, cu valori generoase, de 27 de grade. Acest lucru înseamnă valori peste ceea ce ar fi normal pentru o ultimă decadă a unei luni aprilie”, a spus Mateescu.

Cum vor fi primele zile din luna mai

Potrivit reprezentantei ANM, ultima lună de primăvară va debuta cu o vreme în general frumoasă iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi temperaturi minime pozitive în toată ţara.

„Astfel, vom avea 10 – 12 grade Celsius în jumătatea sudică a ţării, valori de până la 8 – 9 grade Celsius, în jumătatea nordică, respectiv 11 – 12 grade Celsius în Capitală, în prima zi a sfintelor sărbători.

De asemenea, ziua de duminică va aduce valori între 17 până la 20 – 22 de grade Celsius, inclusiv în Bucureşti”, a afirmat şefa ANM.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, Elena Mateescu a precizat că, în Bucureşti, „în special miercuri şi joi, începând din orele serii, sunt posibile averse de scurtă durată, în cantităţi foarte mici”.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191