Cătălin Bordea pare să fi găsit din nou fericirea după despărțirea dureroasă de soția sa, Livia. Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Xtra Night Show, juratul de la iUmor a vorbit despre noua femeie din viața lui, Elena, alături de care a fost surprins în ipostaze romantice.
La aproape un an de la divorțul de Livia, care l-a trădat cu cel mai bun prieten al său, Bordea a fost cucerit de o brunetă. Elena, noua sa iubită, locuiește în Dubai, iar comediantul a fost văzut zâmbind și fericit alături de ea. În ciuda distanței de aproape 5 ore de zbor între ei, juratul de la iUmor a declarat că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru relația lor.
„Ne este foarte drag unul de altul, sincer îți zic. Este pentru prima oară când nu îmi mai pasă ( că nu e discret). Îmi era atât de drag a venit și că o văd în cat vor și simplu mi se pare natural. (…) Ne știam de dinainte, dar nu a fost ceva cu intenție. Nici acum nu e. E foarte devreme să vorbim despre asta ( relație). Ea a ieșit dintr-o relație, eu am ieșit din al doilea război mondial… Eu sunt încă in ghips. Ne înțelegem foarte bine. Nu dăm un nume la treaba asta”, a declarat Cătălin Bordea.
Întrebat despre ocupația Elenei, Bordea a preferat să păstreze discreția, spunând că acestea sunt aspecte personale ale vieții ei. Totuși, el a dezvăluit că au început să vorbească după ce Elena i-a scris la un story pe Instagram. Cei doi au continuat să converseze și, astfel, au ajuns să se cunoască mai bine.
„Eu am stat într-o relație foarte aproape și nu a funcționat. Nu se mai pune probleme dacă e la distanță sau aproape, dacă e blondă sau brunetă, dacă e tatuată sau nu. Este foarte simplu, sunt cinci ore. (…) Când Se pot întâmpla și lucruri de moment: de genul, dacă ai chef să bei o cafea în Paris ne întâlnim acolo”, a mai spus Cătălin Bordea.
Cătălin Bordea a descris-o pe Elena ca fiind o persoană cu simțul umorului, ceea ce l-a atras în mod deosebit. Deși comediantul este cunoscut pentru discreția sa în privința vieții personale, această nouă relație pare să-l fi adus într-un punct în care este din nou fericit și zâmbitor.
„Pupătura asta este, din punctul meu de vedere, un mod de a fi liber pentru prima oară. Mă comport normal. (….) Ne știm de o lună. Eu în toată perioada asta nu am lăsat nici geamul deschis, mai ales ușa. Nu am fost disponibil emoțional. Nici acum nu sunt disponibil emoțional cu totul. M-am lăsat dus de val. În toată perioada asta nu am încercat să impresionez pe nimeni.(…) Elena mi-a zis că sunt stricat rău”, a mai spus Cătălin Bordea.
Rămâne de văzut cum va evolua povestea de dragoste între Cătălin Bordea și Elena, însă un lucru este cert: comediantul a reușit să treacă peste despărțirea dureroasă și să-și găsească din nou liniștea și bucuria alături de o nouă parteneră.
Urmărește-ne pe Google News