Cătălin Bordea, reacție tranșantă după ce Livia s-a cuplat cu Spike: „Despre morți, numai de bine”

Cătălin Bordea, reacție tranșantă după ce Livia s-a cuplat cu Spike: „Despre morți, numai de bine”

„Freșete-mă Doamne de dușmani, că de prieteni mă feresc și singur” – este proverbul care, cu siguranță, i s-ar potrivi mănușă comediantului Cătălin Bordea. La scurt timp după ce publicația CanCan a demascat idila dintre Livia – fosta soție a lui și Spike – cel pe care-l considera cel mai bun prieten, Cătălin a transmis un mesaj dur în social media, cu subînțeles la adresa celor doi. 

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Cătălin Bordea și-a dat seama că dragoste cu de-a sila nu se poate, astfel că s-a conformat și a divorțat de cea care i-a fost parteneră de viață vreme de mai bine de 11 ani. Deși avea bănuieli legate de posibila existență a unui alt bărbat în viața Liviei, nu a știut cu certitudine, până azi însă, numele acestuia. 

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

În luna iulie a anului în curs, în showbiz-ul românesc răsuna vestea divorțului dintre Cătălin Bordea și Livia. Astăzi aflăm un lucru interesant, și anume că el deja avea anumite bănuieli cum că altcineva i-a furat inima fostei soții, însă nu s-ar fi așteptat ca cel mai bun prieten să-l trădeze. 

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Recent, publicația amintită mai sus a oferit imagini cu Livia și Spike în timp ce se sărutau în mașina cântărețului. La scurt timp după această bombă, comediantul a ajuns la concluzia că „cine se aseamănă, se adună”, bănuielile i-au fost confirmate, ajungând la concluzia că „despre morți numai de bine” trebuie să vorbești, semn că i-a și-a luat mâinile de pe prietenia cu Spike. 

„Întotdeauna am crezut că oamenii care au valori comune ajung împreună. Mi s-a reconfirmat această credință, deodată cu anumite bănuieli. Acum sunt într-un loc mai bun, de unde lucrurile se văd mai limpede. În rest, despre morți numai de bine.”, a fost mesajul transmis de comediant în secțiunea InstaStory, la scurt timp după trădarea survenită din partea fostei soții și a fostului cel mai bun prieten. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191