Căţeluşă abandonată în stradă, împreună cu o scrisoare emoţionantă. Stăpâna, bolnavă de cancer şi lăsată la rândul ei pe drumuri: „A fost viața mea”

Căţeluşă abandonată în stradă, împreună cu o scrisoare emoţionantă. Stăpâna, bolnavă de cancer şi lăsată la rândul ei pe drumuri: „A fost viața mea”

Căţeluşa a fost descoperită în mijlocul drumului, în Green Bay, Wisconsin, arătând tristă și confuză, în timp ce era legată de un hidrant de incendiu. O fundaţie care sprijină animalele fără stăpân a intervenit în scurt timp pentru a evalua situaţia. Patrupedul a fost găsit alături de un ghiozdan plin cu lucruri pentru căţei, dar şi de o scrisoare plină de emoţie de la fostul proprietar.

Primarul Polițeanu vrea parteneriat cu Virgiliu Nanu (CJ Prahova) pentru organizarea Târgului de Crăciun din Ploieşti

Motivul pentru care femeia şi-a abandonat căţeluşa

Deşi salvatorii nu au dezvăluit întru totul ce includea scrisoarea, au explicat că tânăra ar fi abandonat câinele „într-un act de disperare”, rămânând ea însăşi fără adăpost în timpul unei lupte grele cu cancerul. Aceştia i-au mulţumit pentru modul în care s-a asigurat că patrupedul a fost lăsat în condiţii bune, ferit de pericole, printr-o scrisoare deschisă care i-a lăsat pe oameni cu ochii în lacrimi.

Mircea Roșca, Președintele PNL Prahova: „Optimiști și implicați, împreună construim un viitor mai bun pentru comunități”

„Vedem iubirea în modul în care i-ai legat lesa, astfel încât să nu fie lovită de nicio maşină. Vedem iubirea în felul în care ai lăsat-o în mijlocul unui cartier în care să poată fi găsită rapid. Vedem dragostea ce i-a fost oferită în cât de fericită şi sănătoasă pare căţeluşa. Şi vedem dragostea în biletul pe care l-ai lăsat, rugând ca cineva să o ajute atunci când tu nu mai poţi”, a transmis fundaţia prin intermediul scrisorii.

Grațiela Gavrilescu (PSD Prahova) candidează pentru Camera Deputaților: „Voi continua să militez pentru un mediu curat și o viață mai bună pentru prahoveni”

Echipa care se ocupă de salvarea şi preluarea animalelor străzii a continuat prin a-şi exprima recunoştinţa faţă de stăpân: „Vedem că ai făcut ceea ce credeai că este mai bine pentru animăluţul tău şi suntem recunoscători pentru compasiunea ta”.

Ulterior, proprietarul căţeluşei a împărtăşit în mod anonim cu CNN motivul pentru care a decis să renunţe la patrupedul ei iubit, deoarece a rămas fără adăpost şi urma chimioterapia. Femeia a cărei identitate nu a fost dezvăluită a spus că sunat la şapte adăposturi pentru a vedea dacă o poate duce pe căţeluşa de 6 ani, însă nimeni nu a fost dornic să le primească. Lăsată fără altă opțiune, femeia a legat câinele de un hidrant și s-a ascuns pe drum pentru a se asigura că animalul este în siguranță şi că va fi găsit de cineva.

A fost cel mai rău, a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată în viața mea. Când am legat-o de hidrant, i-am văzut fața care-mi spunea: «Mamă, ce, ce, ce se întâmplă aici?». Ea a fost viața mea, dar știu că va fi într-un loc mai bun”, a declarat proprietara căţeluşei în interviul pentru CNN.

Povestea a emoţionat sute de oameni

Povestea s-a viralizat rapid, oamenii empatizând cu situaţia grea prin care trece stăpâna patrupedului.

Ce trist, dar este minunat din partea voastră să lăsaţi o scrisoare deschisă atât de plină de compasiune către fostul ei proprietar”.

„Îmi dau lacrimile citind. Cea mai grea decizie pe care ar fi putut să o ia.”

„Această poveste mi-a adus lacrimi nu numai pentru căţeluşă, ci și pentru fostul proprietar. Ce durere de inimă trebuie să fi fost pentru amândoi”.

„Știu că ți-a fost extrem de greu să o abandonezi, dar e de apreciat că ai urmărit-o în continuare pentru a te asigura că e bine. Îţi doresc tot ce e mai bun şi o recuperare rapidă în bătălia cu sănătatea”.

E ca şi cum ai renunţa la un copil. Sfâşietor!”, au fost doar câteva dintre comentariile internauţilor.

Cu toate acestea, povestea are şi un final fericit. Căţeluşa şi-a găsit o familie pentru totdeauna la doar două săptămâni după ce a fost lăsată pe marginea drumului, relatează Daily Paws.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191