Gina Chirilă și Bogdan Vlădău și-au spus adio după 11 ani de relație, 7 de căsnicie și un copil minunat pe care îl au împreună. Cu toate că au fost unul alături de celălalt în toate momentele grele și fericite, acum au decis să meargă pe drumuri separate.
Povestea lor de iubire a început în urmă cu mai bine de un deceniu, când Bogdan i-a trimis mai multe mesaje Ginei pe rețelele de socializare, aceasta răspunzându-i, în ciuda diferenței mari de vârstă dintre ei.
Adevărul lui Andrei Volosevici: un interviu “pe bune” despre realitatea din ultimii 4 ani
Bogdan Vlădău, cu mult mai mare decât Gina Chirilă
Pe vremea când s-au cunoscut, Gina Chirilă avea doar 18 ani, iar Bogdan Vlădău 33. Cu toate că diferența de vârstă era de 15 ani, nu a reprezentat un impediment în calea iubirii lor. Au devenit soț și soție în anul 2017, iar în 2020 a venit pe lume Katia, rodul iubirii lor.
Gina Chirilă a anunțat despărțirea de Bogdan Vlădău
Frumoasa blondină a fost cea care a pus capăt definitiv speculațiilor și a anunțat că ea și soțul ei nu mai formează un cuplu. Prin intermediul unei postări pe Instagram, Gina Chirilă și-a informat fanii nu doar despre încheierea relației, ci și despre faptul că ea și tatăl fetiței sale vor păstra o relație civilizată, de dragul celei mici.
„Am avut o poveste de iubire frumoasă, din păcate, uneori, drumurile ajung să se despartă. Așadar, eu și Bogdan am decis, de comun acord, să ne separăm. Am hotărât să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă, așadar vă rugăm să respectați acest lucru. Vom continua să ne susținem reciproc și să acționăm în direcția binelul copilului nostru”, a fost mesajul transmis de Gina Chirilă.
Cum s-a schimbat viața Ginei Chirilă după ce a devenit mamă
Într-un interviu mai vechi, încă actuala soție a lui Bogdan Vlădău mărturisea faptul că nu a putut renunța la lucrurile care o împlinesc pe plan profesional chiar dacă a devenit mamă. În schimb, a beneficiat de ajutorul mamei sale în ceea ce privește creșterea Katiei.
„Eu nu am putut să renunț la lucrurile pe care le fac pentru beneficiul meu personal, cum ar fi munca. Mă ajută mama foarte mult, cred că fără ajutor nu aș fi reușit. Din punctul meu de vedere, este nevoie de puțin ajutor cu copilul, nu tot timpul, pentru că are nevoie de prezența mea, dar câteva zile, o data la ceva timp, este bine să avem timp și pentru noi”, spunea Gina Chirilă, într-un interviu pentru Playtech Știri.