Cel mai bun desert pe caniculă! Cum prepari clătite Ana Lugojana, rețeta clasică din 1956

Cel mai bun desert pe caniculă! Cum prepari clătite Ana Lugojana, rețeta clasică din 1956

Se spune că acest desert sățios și spectaculos a apărut în ultimele decenii în meniul Hanului Ana Lugojana, aflat pe drumul dintre Lugoj și Făget. Cu toate acestea, rădăcinile lui par să fie mai vechi decât s-ar crede la prima vedere.

Prefectul Daniel Nicodim, gazda vizitei oficiale a Alteței Sale Regale Principele Radu în Prahova

Într-o rețetă similară dintr-o carte de bucate din 1956, semnată de Sevastos, budinca de clătite cu brânză de vaci apare deja într-o formă de bază, fără stratul final de bezea. Așadar, e foarte posibil ca desertul actual să fie o reinterpretare a acelei rețete clasice, îmbogățită între timp cu o notă de finețe: bezeaua caramelizată, care i-a devenit semnătură.

A început războiul între AUR și Mișcarea Noi, Ploieștenii, pe funcția de viceprimar

Din cantitățile de mai jos rezultă aproximativ 4-5 porții generoase.

Rogobete critică Primăria Ploiești pentru Spitalul de Pediatrie: Am investit bani grei în aparatură performantă, iar Primăria nu e în stare să monteze un transformator electric. Propun să fie preluat de Consiliul Județean”

Pentru clătite:

– 140 g făină

– 20 g zahăr vanilat

– 4 ouă

– 30 g ulei sau unt topit

– 300–350 ml lapte

Amestecați toate ingredientele până obțineți un aluat omogen, fără cocoloașe. Dacă nu le coaceți imediat, puteți păstra compoziția la frigider, rezistă bine chiar și peste noapte. Coaceți apoi 8–10 clătite și lăsați-le deoparte.

Pentru umplutură:

– 350 g brânză de vaci slabă

– 50 g unt

– 50 g stafide

– 2 ouă

– 50 g zahăr

– 30 g făină

– Esență de vanilie

– Coajă rasă de lămâie

Amestecați toate ingredientele într-un bol până obțineți o cremă omogenă. Umplutura poate fi păstrată puțin la rece până la momentul asamblării.

Pentru sos:

– 300 ml smântână dulce

– 30 g unt

– 3 gălbenușuri

– 50 g zahăr

– Esență de vanilie

Combinați toate ingredientele într-un vas și amestecați până la omogenizare. Acest sos se va turna peste clătite înainte de coacere.

Asamblare și coacere:

Ungeți cu unt un vas mare, termorezistent (de tip tavă ceramică), sau folosiți vase individuale, dacă doriți un aspect mai elegant.

Umpleți fiecare clătită cu crema de brânză și împachetați-le bine, pentru a nu curge compoziția în timpul coacerii. Le puteți așeza rulate, una lângă alta, într-un vas mare, sau construi un „tort” de clătite, alternând foile cu crema și presărând stafide între straturi.

Turnați sosul pregătit peste clătite și dați totul la cuptor, pentru aproximativ 15 minute, la 170–180°C.

Între timp, bateți cele 3 albușuri rămase de la sos cu un plic de zahăr vanilat. După ce budinca s-a copt, întindeți bezeaua deasupra și mai lăsați la cuptor pentru 10 minute, la 200°C. Aveți grijă să nu se rumenească excesiv.

Servire:

Budinca de clătite cu brânză se servește caldă, direct din cuptor, când sosul e încă fin și parfumat, iar bezeaua are acel luciu apetisant care anunță o desert demn de o masă festivă. Poftă bună!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468