Cine este fondatoarea clinicii stomatologice unde fetița de doi ani a murit. Sorina Blaj are experiență în unități medicale din Europa și SUA

Cine este fondatoarea clinicii stomatologice unde fetița de doi ani a murit. Sorina Blaj are experiență în unități medicale din Europa și SUA

Tragedia petrecută joi, când o copilă de doi ani și-a pierdut viața într-o clinică stomatologică din Capitală, a șocat o întreagă țară. În centrul controversei se află patroana unității medicale în care s-a produs tragedia.

MITINGUL ANTI-JUSTITIE S-A FASAIT – Anuntat cu surle si tobe, protestul organizat de ONG-urile #rezist impotriva judecatorilor de la Inalta Curte si impotriva sefei ICCJ Lia Savonea a esuat lamentabil

Originară din Ialomița, Sorina Blaj a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, iar ulterior și-a completat pregătirea de medic stomatolog în cabinete medicale din București, Europa și SUA, potrivit site-ului clinicii sale.

Andrei Gușă, noul președinte AUR Ploiești, anunțat drept candidat al partidului la Primăria Ploiești

Sorina Blaj este cunoscută pentru activitatea în domeniul stomatologiei pediatrice. Pe rețelele sociale, ea publica adesea imagini din cabinetul său medical cu micii pacienți, prezentând proceduri realizate pentru diverse probleme dentare specifice vârstei. De curând, a inaugurat și un centru specializat în sedare profundă, promovat drept unul dintre cele mai moderne din țară, conform informațiilor furnizate de cancan.

Primăria Ploiești dă din nou Târgul de Crăciun firmei din Brașov care nu a plătit utilitățile la „Republica de sub Castani” și nici pentru patinoarul de iarna trecută

Cum s-a produs tragedia din clinica Sorinei Blaj

Pe 13 noiembrie, Sara, o fetiță de doi ani, a murit în clinica deținută de Sorina Blaj, la scurt timp după ce a primit o procedură de sedare profundă pentru intervenții dentare minore. La scurt timp după administrarea anesteziei, micuța a intrat în stop cardio-respirator.

Părinții copilei acuză medicii că au decis să apeleze la sedare, deși analizele medicale arătau că aceasta ar fi avut probleme hepatice, iar procedura ar fi presupus riscuri evidente.

Avem de-a face cu administrarea unei cantități foarte mari de anestezic unui copil de numai doi ani. Este strigător la cer”, a declarat Giorgiu Coman, avocatul familiei, în direct la Realitatea Plus.

Funcționa fără autorizație

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat că unitatea medicală funcționa fără autorizație, iar spațiile nu respectau normele legale pentru efectuarea procedurilor de anestezie intravenoasă.

Din datele preliminare pe care le am, lucrurile, din nou, nu stau foarte bine, în sensul în care autorizațiile nu sunt emise corespunzător. (…)

Din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului”, a declarat ministrul, conform Libertatea.

El a mai precizat într-o postare pe Facebook că unitatea medicală va fi probabil închisă: „Vă promit că nu voi lăsa această tragedie fără consecințe. Nu fac rabat, indiferent cine mă sună. Am închis clinici cu nume mari și vor rămâne închise până respectă legea. Iar cei care au emis avize «din pix», cei care au închis ochii, cei care au permis funcționarea acestor spații ilegale – toți vor pleca acasă! Fără excepții!”, a spus Alexandru Rogobete.

În tot acest timp, reprezentanții clinicii au transmis un comunicat prin care au anunțat că vor colabora cu autoritățile pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468