
Deși este una dintre cele mai cunoscute figuri din televiziunea românească, Mara Bănică a știut întotdeauna să păstreze o linie clară între viața profesională și cea personală. Discretă în ceea ce privește familia, vedeta a protejat ani la rând identitatea soțului ei, un bărbat care nu își dorește să apară în lumina reflectoarelor, dar care ocupă o poziție importantă în mediul corporatist european.
Recent, Mara Bănică și-a surprins fanii cu o imagine rară în care apare alături de cel despre care vorbește cu admirație și recunoștință. O fotografie simplă, dar plină de înțelesuri, care reflectă profunzimea unei relații construite pe încredere, maturitate și discreție.
Cu ce se ocupă soțul Marei Bănică
Soțul ei este, potrivit chiar declarațiilor jurnalistei, directorul unei multinaționale din Germania, coordonând o echipă impresionantă de 800 de oameni. Deși rolul său profesional este de anvergură, bărbatul a ales să rămână în afara oricărei expuneri mediatice.
Modernizarea Spitalului din Azuga, reluată de administrația Nanu după ani de blocaj
„Soțul meu conduce o multinațională în Germania și, din păcate, ne vedem la două-trei săptămâni când vine acasă, trei-patru zile, să stea cu noi, dar relația asta este foarte asumată și așa a fost de la început, pentru că noi suntem oameni maturi. Nu știu cât o să o mai ținem așa, dar, momentan, asta e situația.
E un tip foarte serios, conduce o firmă cu 800 de oameni, e extraordinar de deștept. În momentul în care se va naște fetița, va veni acasă. La un moment dat, am discutat să nasc în Germania, dar, din cauza pandemiei, au picat toate planurile, așa că am să nasc în țară, la o clinică privată. Eu zic că o să fie bine”, spunea jurnalista pentru Fanatik, înainte să nască a doua oară.
Dragoste la înălțime: o poveste demnă de film
Povestea lor de dragoste a început într-un mod neașteptat. Cei doi s-au întâlnit într-un avion cu destinația Frankfurt. Fără să știe că sunt amândoi români, Mara și viitorul ei soț au schimbat primele cuvinte în limba engleză. Un simplu schimb de politețuri a dus la o conversație, iar de la o iubire care avea să treacă testul timpului și al distanței.
„Ne-am cunoscut într-un avion. Eu n-am crezut că e român, mergeam la Frankfurt și aveam loc lângă el. Eu i-am zis „Thank you!”, că n-am crezut că e român și el mi-a zis „You are welcome!”. Pe soțul meu l-a bufnit râsul și am intrat în vorbă și așa ne-am cunoscut. Am început să mă joc pe telefon și la un moment dat mi s-a părut că sforăie și am zis că-l filmez să-l pun pe Facebook.
Când m-am uitat, nu el sforăia, ci alt domn din spate și am zis să-l filmez. Pe soțul meu l-a bufnit râsul și am intrat în vorbă și așa ne-am cunoscut. M-a condus la hotelul unde eram cazată și am făcut schimb de numere de telefon. M-a fascinat că fusese în studenție, avusese o bursă în China și îmi spunea că lui îi place foarte mult Asia și am avut o contrazicere că mie nu-mi plăcea. Am început să vorbim și să fac drumuri tot mai dese pe la Frankfurt și asta a fost”, mai spunea ea pentru Viva.
Recent, Mara Bănică a publicat o fotografie rară în care apare alături de soțul său, însă fără a-i expune chipul. Doar un moment de tandrețe discretă, surprins între doi oameni care își trăiesc dragostea în afara zgomotului mediatic.
„De când l-am cunoscut, m-am întregit. Sper că și el! La mulți ani, iubitule”, a scris Mara Bănică în dreptul fotografiei publicate pe Instagram.




Alo, ce caută penalii în funcții publice? Vlad Voiculescu, anchetat penal, a fost numit consilier al lui Nicușor Dan
TSD Prahova lansează campania ‘Coșul de Crăciun – pentru fiecare familie’. Vino și tu să aduci bucurie familiilor care nu își permit prea mult de Sărbători!






