Vlad Pascu, tânărul arestat după ce a condus drogat și a ucis doi tineri în Vama Veche, a fost, joi, scos din arestul Poliției din Constanța și dus la audieri la DIICOT.
Cine i-a vândut drogurile? Este întrebare la care procurorii încearcă să afle un răspuns. Între timp, a apărut și noua lui avocată, care l-a vizitat în arest. Pe de altă parte, sindicatul EUROPOL a lansat acuzații la adresa poliției din Constanța, care i-ar fi ținut pe politiștii detașați pe litoral departe de acțiunile pentru combaterea drogurilor, ca să nu deranjeze.
Părinții lui Vlad Pascu nu au venit să-l viziteze
Vlad Pascu a fost scos după prânz din arestul Poliției din Constanța, pe ușa din spate, ca să nu fie văzut de jurnaliști, și dus la audieri la DIICOT. În jur de o oră a stat acolo, probabil ca să le explice procurorilor de unde și-a procurat drogurile. Mașina care l-a luat de aici, înapoi în arest, avea geamuri fumurii.
Dimineață, Vlad Pascu a fost vizitat în celula arestului de o avocată, care a înlocuit-o pe Luminița Popescu, sora subprefectului PSD din Constanța, care i-a fost apărător în momentul arestării.
Opt minute, avocata Ionela Stoica, din Baroul Constanța, a stat în fața camerelor de luat vederi fără să ofere niciun răspuns la întrebările jurnaliștilor.
O postare a ei de pe Facebook a atras, însă, atenția.
„Tu dormi? Nu dormi! Dacă știi, fură tu cum știi. Dacă poți, frate, să bei, atunci bea tu pentru toți! Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți”, a scris avocata pe Facebook.
La arestul Poliției din Constanța ar fi trebuit să meargă, joi, și părinții lui Vlad Pascu, ca își viziteze fiul. Nu au mai ajuns.
Între timp, apar noi informații despre cum Poliția din Constanța ar fi asigurat protecție anumitor indivizi. „Detașații trebuiau ținuți departe de clientela politică”, spune sindicatul EUROPOL, care a făcut publice mesaje primite de agenții trimiși din țară pe litoral.
Mesajele primite de agenții trimiși din țară pe litoral
„Am fost doar semafoare umane timp de nouă ore pe zi. Nu ne-au lăsat să acționăm absolut deloc pe alcool și droguri, ci doar să dirijăm. Atât! Să asigurăm fluență demnitarilor care veneau în vacanță în Constanța”.
„Dintre toți detașații, nici măcar unul nu a fost planificat în schimbul trei să acționeze! Toți am fost în schimbul unu și doi, strict pentru fluidizare!”.
Polițist sub protecția anonimatului: „Pur și simplu am dirijat un semafor la trecerea de pietoni, ce înseamnă de la Agigea intrare până în Eforie Nord, ieșirea. Deci, aia a fost activitatea noastră 35 de zile. Tu aveai niște posturi fixe, dacă te îndepărtai de acele posturi, în fiecare post erau camere de luat vederi, care șeful de serviciu le avea pe telefon și el le verifica constant, când nu eram acolo, dădea prin stație”.
Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL: „Nu au fost implicați și nu au fost desfășurate acțiuni pe alcool și droguri. Ei au fost o povară la adresa managementului din cadrul IPJ Constanța decât un sprijin”.
Ancheta declanșată de corpul de control al Ministrului de Interne continuă la Constanța. La Guvern, unde, în stânga, premierul Marcel Ciolacu l-a avut pe secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul general de poliție, Bogdan Despescu, s-au cerut noi capete.
Marcel Ciolacu, premierul României: „Aici nu vorbim doar de simple greșeli personale ci despre lucruri grave, care arată că sistemul nu a funcționat într-o situație banală. Prin modul în care au acționat, dar și prin comportamentul ulterior, anumiți polițiști au devenit complici morali la crimă. Vreau să îi transmit domnului ministru Cătălin Predoiu că are mână liberă să facă curățenie de sus până jos”.
Înaintea ședinței de Guvern, premierul a transmis că dacă poliția nu are suficiente aparate de tip „drug test”, să cumpere, iar dacă nu are bani, să îi ceară și îi va primi. El a cerut, de asemenea, o luptă mai eficientă cu traficanții de droguri.