Cine sunt românii care pot primi 719 lei de la stat, pe lună. Vor avea banii pe card pe 10 iunie

Cine sunt românii care pot primi 719 lei de la stat, pe lună. Vor avea banii pe card pe 10 iunie

Vești bune pentru români! În fiecare lună, aceștia vor primi 719 lei din partea statului, cu condiția de a depune o cerere.

La nici 3 zile de la alegeri, Tudorică de la Păuleşti a dat startul ilegalităților! Mită pentru USR-iştii care îl ajută să formeze majoritatea în Consiliul Local

Statul oferă sprijin financiar pentru anumite categorii de români. România prioritizează familia și grija față de copii. Astfel, fiecare familie cu cel puțin un copil va primi un stimulent financiar de la stat. Suma este semnificativă, iar pentru a beneficia de ea, trebuie îndeplinite anumite condiții.

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

Cei 719 lei pe care familiile cu copii din România îi vor primi pe 10 iunie reprezintă un ajutor financiar pentru creșterea copiilor. Ca și până acum, acest sprijin va fi distribuit prin metodele deja cunoscute, fie prin poștă, fie prin transfer bancar.

Marele eşec numit Bogdan Nica: O campanie dezastruoasă care a costat PNL Primăria Ploieşti

De obicei, familiile care beneficiază de acest stimulent primeau banii pe 8 ale fiecărei luni. Data de virare sau ridicare rămâne aceeași, dar în unele luni pot apărea excepții.

În lunile în care data de 8 cade în weekend sau în zile nelucrătoare, cum a fost în iunie, plata este reprogramată. Ridicarea sau virarea banilor se va efectua în prima zi lucrătoare de după aceste excepții. În această lună, este vorba de 10 iunie.

Beneficiarii acestei alocații sunt copiii din România care nu au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, copiii peste 18 ani care urmează o formă de învățământ liceal sau profesional beneficiază de alocație până la terminarea studiilor.

După majorare, alocația de stat pentru copii a crescut de la 256 de lei la 292 de lei. Alocațiile pentru copiii cu vârste sub 2 ani sau peste 2 ani cu dizabilități sunt mai mari, crescând de la 631 de lei la 719 lei.

Pentru a beneficia de aceste alocații, părinții trebuie să depună o serie de documente, inclusiv o cerere tip, actul de identitate și certificatul de naștere al copilului. Lista completă de documente poate fi consultată AICI.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191