Cine sunt românii morți în tragedia din Veneția. Mircea, soția lui și cele două fetițe se aflau în autocarul care a căzut în gol 15 m

Cine sunt românii morți în tragedia din Veneția. Mircea, soția lui și cele două fetițe se aflau în autocarul care a căzut în gol 15 m

La 24 de ore de la tragicul accident de autocar petrecut în Veneția, autoritățile au anunțat că printre cei 21 de morți se numără și patru români. Este vorba despre o familie: două fetițe și părinții lor. De asemenea, potrivit presei din Italia, pe lista victimelor se află și o femeie din Republica Moldova, dar cu cetățenie ucraineană.

Cum cheltuie PNL banii partidului: Plăteşte figuranți să facă circ prin Ploieşti. Doar urmează an electoral…

Vestea că printre cei decedați se află și români a venit ca un fulger, după ce, inițial, Ministerul Afacerilor Externe anunțase contrariul.

ICCJ nu se abate de la respectarea legii! Inalta Curte a desfiintat o noua condamnare data de judecatorul CAB Ciprian Ghita

La o zi de la tragedie, autoritățile italiene au reușit să identifice toate cele 21 de victime ale accidentului de la Mestre.

INTERVIU/ Adrian Tăbîrcă, primarul din Vadu Săpat: „Cu sprijin financiar, putem să devenim zonă turistică”

Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, sunt cei patru români care au sfârșit după ce autocarul a căzut de pe un pod, de la 15 metri înălțime.

Cei patru români erau stabiliți în Germania, veniseră în vacanță la Veneția și erau cazați la campingul care închiriase autocarul.

Printre victime se mai află și o moldoveancă de 69 de ani cu cetățenie ucraineană.

Ministerul Român de Externe anunță că nu are informații că s-ar afla români și printre cei 15 răniți, dintre care 10 se află în stare gravă, la terapie intensivă.

Între timp, în Italia, continuă ancheta pentru a se stabili cauza accidentului. Autobuzul avea doar un an de când fusese dat în folosință, iar colegii șoferului, care a murit și el, spun că era experimentat și conștiincios. 

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede că autocarul nu avea viteză. Modul în care schimbă, brusc, direcția, poate indica o defecțiune tehnică sau o problemă de sănătate a șoferului.

Era un autobuz electric, adică pe baterii. Din păcate, bateriile au luat foc în urma impactului.

Mulți dintre cei care au supraviețuit sunt, astăzi, în viață, datorită curajului și intervenției rapide a doi tineri, imigranți care lucrau pe un șantier din apropiere. Bărbații au intrat în autocar înainte ca acesta să ia foc și au scos dintre fiare cât de mulți oameni au putut înainte ca pompierii să ajungă. Turiștii se întorceau în Veneția și mai aveau puțin până la cazare.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191