
Modul de utilizare a resurselor naturale este atributul suveranității unui stat.
Suveranitatea națională este statuată în Constituție, adevărata carte de identitate a României. Iar în Constituția României scrie că resursele naturale sunt utilizate potrivit interesului național.
Interesul național cere ca resursele naturale să contribuie, prin utilizarea lor, la ridicarea standardului de viață al cetățenilor și la stimularea economiei, nu să se transforme într-un obstacol în calea acestora.
Consecința firească este că economia națională trebuie să beneficieze de avantajul existenței resurselor naturale pe teritoriul său. Acesta este un avantaj comparativ/competitiv care trebuie menținut. Avantajul comparativ/competitiv se exprimă prin prețul rezonabil al resurselor și accesul facil la respectivele resurse. Nu este conform interesului național să avem resurse naturale în propria ogradă, dar prețul lor să fie stabilit ca și cum le-am cumpăra de peste mări și țări.
Înțelegem reglementările care asigură funcționarea pieței interne a Uniunii Europene, dar trăim o perioadă de criză energetică. Orice perioadă de criză obligă la invocarea unor clauze de forță majoră. Ceea ce înseamnă că în perioada în care criza se manifestă, reglementările pieței interne europene trebuie să se suspende, ceea ce, de facto, fac alte state europene.
România este singurul stat din UE care are hidrocarburi pe platoul continental. Nu putem renunța la acest avantaj natural, în condițiile în care și așa economia României poartă moștenirea perioadei comuniste, responsabilitate istorică a celor care ne-au hotărât destinul peste capul nostru.
Astăzi, România este importatoare de criză. Avem datoria să ieșim din această vulnerabilitate. Suspendarea reglementărilor pieței interne pe perioada crizei ar permite României reîntoarcerea la prețurile din 2019 ale gazului natural și ale curentului electric.
În situația în care guvernanții noștri nu vor avea curajul să prezinte aceste solicitări Comisiei Europene sau aceste demersuri ar necesita o perioadă mai lungă de timp, soluția de avarie este stabilirea unui procent normat de profit, calculat pe media anilor 2014 – 2019, pentru toți participanții la piața energetică, pe toate verigile, inclusiv în ce-i privește pe traderi, și stabilirea unui impozit de cel puțin 90% pentru diferență, care să descurajeze creșterile de prețuri. Din respectivele venituri ar urma să se creeze un Fond special cu destinația precisă de a compensa creșterile de prețuri. În acest mod, banii pe care îi dau în plus românii se vor întoarce înapoi, prin stabilirea unui preț fix al energiei electrice și al gazului metan, peste care cele cel puțin 4-5 miliarde de euro ale Fondului să ofere compensații bănești.
Putem gândi, de asemenea, o modalitate de diminuare, pe perioada crizei, a impactului certificatelor verzi asupra prețurilor finale.
Aceste măsuri ar permite ca pe o anumită perioadă de timp determinată și negociată, România să evite criza energetică, pierderile pentru economia românească și costurile insuportabile pentru populație.
Suntem nevoiți să semnalăm că Guvernul nu doar că nu inițiază măsuri de felul celor prezentate mai sus, dar constrânge companiile la plata obligațiilor fiscal-bugetare fără să permită reeșalonări, dar dificil sau chiar imposibil de realizat pentru IMM-uri, acestea confruntându-se în prezent cu o lipsă explicabilă de lichiditate. Este cel puțin imoral ca statul, care încasează miliarde de euro din creșterea prețului la energie și gaze, să se reîntoarcă cu severitate împotriva celor pe care, de fapt, îi împovărează.
Comunicat de presa ALDE