
Primarul Andrei Volosevici a primit mandat din partea Consiliului Local Ploiesti pentru a putea vota pentru rezilierea contractului cu ROSAL, in cadrul unei sedinte de CL care a avut loc astazi, la ora 13.
ADI Deșeuri urmează să supună din nou la vot o propunere de reziliere a contractului cu Rosal pentru ridicarea deșeurilor din așa-zisul sector 2-6, care include și Ploieștiul. Dezbaterea vine la mai puțin de o lună de când primarii respinseseră o altă propunere de reziliere. Și acum, ca și atunci, procedura vine din cauza neplății redevenței.
Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor Ploiești – Prahova”, structură care gestionează activitatea de ridicare a deșeurilor în numele majorității primăriilor din județ, urmează să pună din nou în dezbatere o propunere de reziliere a contractului cu Rosal, după ce și în septembrie a avut loc un vot pe această temă.
La fel ca date trecută, propunerea e pusă pe seama faptului că operatorul nu a plătit la timp redevența cuvenită către asociație pentru folosirea bunurilor puse la dispoziție de autoritățile locale.
Automat, conform statutului asociației, consiliile locale trebuie să-și împuternicească reprezentanții în Adunarea Generală a ADI pentru a putea vota.