
În cadrul acțiunilor de control desfășurate în baza Ordinului Prefectului privind constituirea Comisiei mixte pentru verificarea respectării legislației în activitatea unităților de extragere și prelucrare a agregatelor minerale, precum și a stațiilor de beton și asfalt din județul Prahova, prefectul județului, domnul Daniel Nicodim, a făcut publice rezultatele celei mai recente verificări.
Sub coordonarea subprefectului Mircea Tănase, comisia mixtă a desfășurat, la sfârșitul lunii septembrie, un control la o balastieră din comuna Râfov. La acțiune au participat reprezentanți ai mai multor instituții:
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova;
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice;
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova;
Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova.

În urma verificărilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a identificat două neconformități, respectiv:
semnalizare de securitate incompletă la nivelul balastierei;
tablouri electrice neasigurate corespunzător.
Pentru aceste deficiențe au fost dispuse măsuri de remediere cu termene ferme de realizare.

Prefectul Daniel Nicodim a subliniat că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, vizând toate balastierele și stațiile de beton și asfalt din județ. Scopul acestor verificări este protejarea mediului, asigurarea respectării normelor legale și promovarea unei gestionări durabile a resurselor naturale din Prahova.




“Eroul” Recorder Laurențiu Beșu nu avea vechimea necesară să intre în magistratură, arată documentele. Cu toate acestea, fostul polițist judiciar, ofițer DIPI, după scandalul Rezist, a abandonat roba de judecător și s-a făcut procuror
Scandal la Păulești/ Taxele majorate de primarul Sandu Tudor, contestate în instanță de consilierul Petru Iordache (AUR)
TUN DE MILIOANE LA PRIMĂRIA CERAȘU: Peste 2 milioane de lei prejudiciu descoperit de Curtea de Conturi. Banii au fost folosiți pentru plăți fictive și achiziții ilegale




