Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a fost suspendată: ”Drogata drogaților nu e americancă”

Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a fost suspendată: ”Drogata drogaților nu e americancă”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că, după decizia dură a tribunalului Sports Resolutions de la Londra, de suspendare timp de 4 ani, Simona Halep va avea o misiune foarte grea dacă va dori să revină în tenisul de performanță.  

Bombă ecologică, la Câmpina. Gunoaie şi resturi din construcții, îngropate de o firmă care a câştigat un contract de 1,8 milioane cu Primăria

CTP spune, însă, că dacă Simona va contesta decizia la Tribunalul de la Lausanne, este posibil că primească o pedeapsă mai mică, iar peste un an să încerce să revină pe teren.

Adevărul lui Andrei Volosevici: un interviu “pe bune” despre realitatea din ultimii 4 ani

”Mă temeam că asta va fi decizia, din pricina acestor întârzieri repetate. Nu putea fi o decizie blândă, să îi spunem. Este maximum de pedeapsă și, pe lângă timpul efectiv pe care îl presupune, încă 3 ani din acest moment, pe care Simona să-i petreacă în afara competițiilor, din care este .. Ce să spun, decizia asta pare finală. În ceea ce privește cariera Simonei, este foarte greu de crezut că după încă 3 ani de acum înainte ea mai poate să revină în tenisul de mare performanță.

Bătaie de joc! Elevii navetişti plătesc din buzunar abonamentele care ar fi trebuit sa fie gratuite! Vicele CJ Cristian Apostol dă vina pe Inspectoratul Şcolar

Pe lângă deci, acest caracter terminal al deciziei, este și aspectul psihologic și moral. Practic, Simona este pedepsită fără rezerve pentru acea substanță care s-a găsit în corpul ei. 4 ani înseamnă că ea este considerată vinovată, maximum vinovată de dopaj.

Sigur că poate să facă contestație la Tribunalul de la Lausanne de Arbitraj Sportiv și acolo se mai întâmplă să fie redusă pedeapsa la jumătate. Dacă i se va reduce la 2 ani și luând în considerare și anul acesta petrecut în suspendare, cred că ar putea, Simona peste 1 an, ar putea, deși este foarte greu, ar putea, e puternică, să încerce să revină.” – a spus Cristian Tudor Popescu la Știrile Pro TV.

Ulterior, gazetarul a comentat și pe Facebook, cu un mesaj care începe cu titlul ”Drogata drogaților nu e americancă”.

”Drogata drogaților nu e americancă

Dincolo de tot ce-ar mai fi de spus, cele mai mari șanse de a se impune în peisajul media actual au o mizerie și o prostie:

”Simona, drogata din țara drogaților” și „I-au dat la temelie că nu e americancă, e din România”. – a scris CTP pe rețeaua de socializare.

Articol recomandat de

NEWS ALERT S-a aflat numele persoanei care i-a dat Simonei Halep suplimentul contaminat cu roxadustat!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191