
Situatia de la Spitalul Judetean de Urgenta din Ploiesti a ajuns intr-un punct critic, cu intreruperi grave in actul medical, in special pe sectiile esentiale: chirurgie, primiri urgente si terapie intensiva (ATI). In timp ce factorii de decizie paseaza „cartoful fierbite” de la unii la altii, pacientii sunt cei care sufera cel mai mult din cauza luptelor politice interne.
Spitalul este condus de patru ani de PNL, iar actualul manager, Bogdan Nica, se afla sub presiunea unor acuzatii tot mai dure, venite chiar din interiorul propriului partid. Printre cei care au criticat deschis modul in care este gestionata situatia se numara chirurgul Dan Oprea, fost consilier local PNL, care a renuntat la calitatea sa de membru de partid, exprimandu-si nemultumirea fata de practicile politice impuse.
In urma cu 2 luni, Oprea a postat pe Facebook urmatorul mesaj:
„Multumesc bunului Dumnezeu si <<bunului meu prieten>> Bogdan, ca am iesit la timp din PNL. Cred ca ii pot multumi si domnului deputat etern Rosca pentru ca mi-a cerut sa semnez o demisie in alb, in cazul in care as avea o alta opinie decat cea a partidului.”
Oprea a acuzat PNL-ul de lipsa de transparenta si a ironizat unitatea fortata impusa in partid, afirmand ca libertatea de exprimare a membrilor nu mai exista.
In spatele acestui conflict public dintre Oprea si Nica se ascund rivalitati politice mai profunde. Oprea a fost fortat sa renunte la mandatul sau de consilier local, dupa ce si-a exprimat opinii critice la adresa conducerii partidului. Pe de alta parte, Bogdan Nica, in calitate de manager al spitalului, este acuzat ca foloseste institutia mai degraba ca o rampa de lansare politica decat ca pe un centru de salvare a vietilor.
In ultimul an, spitalul a devenit un teren de lupta electorala, in loc sa fie un loc dedicat sanatatii pacientilor. Managerii sunt preocupati mai mult de candidaturi la functii politice, fie la primarie, fie la parlament, in timp ce medicii se afla pe tor felul de liste de partid, in detrimentul actului medical.
Situatia de la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti este una trista: prea multa preocupare politica si prea putina implicare medicala reala in salvarea vietilor. In loc sa fie un loc dedicat sanatatii si ingrijirii pacientilor, spitalul s-a transformat intr-o platforma electorala, unde postarile pe retelele sociale si jocurile politice au devenit mai importante decat actul medical propriu-zis.
In timp ce medicii si managerii sunt prinsi in batalii politice, pacientii raman victimele unui razboi al intereselor de partid. Pana cand politica nu va face un pas inapoi, iar prioritatile nu vor reveni la sanatate si profesionalism, SJU Ploiesti va ramane un exemplu trist al esecului de a pune pacientii pe primul loc.