O femeie a povestit pe social media o întâmplare de care a avut parte fetița ei. Totul s-a întâmplat într-o vizită pe Castelul Bran, când fiica ei a deranjat un grup de turiști care efectuau o ședință foto.
Din ce în ce mai multe experiențe neplăcute întâmpinate în diverse vacanțe sunt împărtășite de internauți pe social media. Una dintre cele mai recente le are protagoniste pe o mireasă și o fetiță în vârstă de trei anișori și jumătate. Ce discuție tensionată a existat și ce s-a întâmplat cu exactitate aflați din rândurile de mai jos.
Mireasă de pe Bran, deranjată de o fetiță de trei ani
Pe social media o femeie a povestit situația în care a fost implicată fiica ei. Totul s-a întâmplat cu un grup de turiști de la Bran. În timp ce doi miri se fotografiau pe la castel, cea mică a trecut prin fața lor și „le-a stricat poza”.
Mireasa și bunica acesteia s-au arătat extrem de indignate, din ceea ce povestește mama copilei, întrucât cele două au mustrat-o pe fetița ei. Mai concret, bunica a fost cea care le-a atras atenția menționând faptul că nu este „de bun simț” ca cea mică să le întrerupă ședința foto. Consideră că ar fi trebuit să aștepte ca nepoata ei să își termine ședința, apoi să treacă.
„De bun simț ar fi fost să îmi educ copilul, sau să își amâne ea ședința foto?”
Mama copilei care a realizat și postarea din mediul online a cerut părerea internauților în acest sens.
„Castelul Bran astăzi, niște turiști mi-au mustrat fetița de de trei ani jumătate că a trecut prin fața lor și le-a stricat poza. Tipa care poza, cu piciorul într-o parte ca să pară mai slabă și-a dat ochii peste cap. Bunica ei, care era mai în spate, foarte indignată, spune că de bun simț ar fi să te oprești și să lași oamenii să își facă pozele liniștiți. Acum, eu mă întreb, în aglomerația de astăzi, de bun simț ar fi fost să îmi educ copilul, sau să își amâne ea ședința foto pentru o zi mai puțin aglomerată?” – a fost experiența împărtășită de internaută.