
Vestea morții lui Mile Povan a fost un șoc pentru familia lui și, mai ales, pentru iubita artistului. Roxana a transmis un mesaj dureros, prin care a exprimat cât de tare a suferit în momentul în care a aflat că Mile Povan s-a stins din viață.
Mile Povan a lăsat în urmă multă durere și suferință, dar, întâi de toate, familia lui a trecut printr-un șoc incredibil când a aflat că a murit subit. Nimeni nu se aștepta ca el să fie găsit mort în casă, cu atât mai puțin iubita lui. Roxana i-a fost alături la bine și la greu, iar moartea lui i-a adus un val de suferință în suflet.
Cum a reacționat Roxana, când a aflat că Mile Povan a murit
După moartea iubitului ei, Roxana a transmis o mulțime de mesaje de durere pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat regretul față de ceea ce s-a întâmplat. După imaginile frumoase cu cei doi, au urmat o mulțime de postări triste, în care prietenii au susținut-o emoțional cu mesaje.
Însă, Roxana a mărturisit public că ar face orice dacă ar ști că ar putea să îl readucă pe Mile Povan în viața ei.
Cei doi au avut o relație de 10 ani, iar pierderea lui i-a schimbat viața Roxanei. Aceasta nu își mai găsește liniștea de când l-a pierdut pe cel mai drag om din viața ei.
Care a fost reala cauză a decesului
Roxana a aflat de toate zvonurile cu privire la cauza morții a lui Mile Povan, motiv pentru care a decis să clarifice situația și să spună care a fost, de fapt, cauza morții artistului. Se pare că nu pastilele de slăbit ar fi fost de vină, așa cum s-a speculat.




“Eroul” Recorder Laurențiu Beșu nu avea vechimea necesară să intre în magistratură, arată documentele. Cu toate acestea, fostul polițist judiciar, ofițer DIPI, după scandalul Rezist, a abandonat roba de judecător și s-a făcut procuror
Scandal la Păulești/ Taxele majorate de primarul Sandu Tudor, contestate în instanță de consilierul Petru Iordache (AUR)
TUN DE MILIOANE LA PRIMĂRIA CERAȘU: Peste 2 milioane de lei prejudiciu descoperit de Curtea de Conturi. Banii au fost folosiți pentru plăți fictive și achiziții ilegale





