Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță sunt tot mai aproape de nuntă, potrivit zvonurilor care circulă cu ei în ultima vreme. Acesta a mai fost căsătorit în trecut. Cum arată și cu ce se ocupă Cristina Gheorghiță, cea de care a divorțat membrul echipei medicale SRI.
Valeriu Gheorghiță lucrează la „Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila”, acolo unde este medic specialist în infecțioase. Bărbatul a devenit cunoscut după ce a fost numit coordonator al programului național de vaccinare împotriva COVID-19, iar la acea vreme spunea că din cauza serviciului solicitant, nu are suficient timp pentru partenera sa.
Fosta sa soție este Cristina Gheorghiță și lucrează ca medic de recuperare în medicină fizică și balneologie. Povestea de dragoste dintre cei doi a început de pe vremea când erau studenți, însă s-a încheiat recent. După aproape 20 de ani de relație, aceștia au trecut printr-o perioadă critică, pandemia. Acela a fost momentul în care s-au răcit unul de celălalt.
„Seara se termină foarte târziu pentru că nu pot să mă deconectez cu totulcând ajung acasă. În continuare sunt în legătură cu colegi sau șefi de-ai mei, legat de organizare, legat de situațiile care se ivesc pe parcursul zilei, de decizii privind anumiți pacienți.
Sigur că ne transmitem gândurile bune: să avem grijă de noi, să neîntoarcem sănătoși și cumva ne-am resemnat că asta e situația și că e de datoria noastră să încercăm să gestionăm cât putem de bine lucrurile. Mă simt mai bine venind acasă decât dacă aș sta izolatundeva. Simt că de aici îmi preiau energia și asta mă ajută să funcționez bine a doua zi.
Dacă nu i-aș vedea, sau dacă m-aș izola în altă parte, mi-ar fi greu. (…) Seara se termină foarte târziu pentru că nu pot să mă deconectez cu totul când ajung acasă. În continuare sunt în legătură cu colegi sau șefi de-ai mei, legat de organizare, legat de situațiile care se ivesc pe parcursul zilei, de decizii privind anumiți pacienți”, declara Valeriu Gheorghiță pentru