Dana Budeanu, fotografie rară cu mama ei. Imaginea i-a emoționat pe toți

Dana Budeanu, fotografie rară cu mama ei. Imaginea i-a emoționat pe toți

Dana Budeanu și-a conturat o imagine destul de dură și asumată în ultimii ani, încă din momentul în care a devenit virală cu pamfletele „Amețitele și Mafioții”. În ciuda faptului că mereu are păreri argumentate și taie în carne vie când vede o nedreptate, a ales dintotdeauna să își țină viața personală cât mai ferită. Există totuși momente în care designerul alege să împărtășească cu fanii ei amintiri prețioase pentru ea. 

PSD Prahova, întâlnire cu seniorii social-democrați. Prefectul Virgiliu Nanu, primarul Volosevici şi parlamentarii PSD au prezentat proiectele de viitor

Despre Dana Budeanu știm că este deja una dintre cele mai puternice voci feminine de la noi din țară. Este, la rândul ei, mama a două fetițe gemene, rezultate din fostul mariaj cu Radu Budeanu. A împărtășit de-a lungul timpului câteva informații și despre familia ei, care a fost nevoită să îndure discriminarea dusă la extrem. 

Coşmar pentru Onea&Portocală! Mihaela Iorga Moraru, „paradită” cu dosare măsluite, numită al doilea om din conducerea DNA Central

Cum arăta mama Danei Budeanu în copilărie 

Pe contul de Instagram al vedetei apare o fotografie veche, cu o copilă micuță, la școală, îmbrăcată în uniformă. Nu, nu este ea, ci femeia care i-a dat viață. Dana Budeanu și-a dorit să publice fotografia pentru a le aminti unora cum era școală acum zeci de ani, când elevii respectau normele și purtau uniformă. 

1 Decembrie 2023: Ploieştenii sunt aşteptați la artificii, vin cald, mâncare tradițională şi parada militară

Trecutul dureros al părinților Danei Budeanu 

Cu toate că nu împărtășește foarte multe informații din trecutul ei sau al oamenilor care au adus-o pe lume, a existat un moment în viața ei în care a simțit dorința să împărtășească un detaliu dureros. 

În trecut, părinții Danei Budeanu au fost victimele discriminării. În ciuda întâmplărilor dure la care au fost martori, aceștia au știut să o crească pe vedetă cu multă iubire și povești fantastice. 

„Provin dintr-o familie ai cărei părinți au fost discriminați EXTREM, pentru ca aveau «dosar prost»… am crescut superb, în iubire infinită și necondiționată, cu o mamă și un tată plini de povești de viață fantastice și tăceri la fel… m-au crescut niște părinți care au tăcut cândva, ca astăzi eu să pot vorbi cât vreau… m-au crescut niște oameni superbi, unici prin cât amar au dus în spate și-n suflet, fără să ne arate nouă, copiilor, nimic… și așa am făcut și eu cu fetițele mele, carora nu m-am plâns o dată şi cărora le am spus că totul este numai fericire şi iubire şi univers infinit… că aşa mi-au spus mie bunu şi buni, care-s pentru mine şi pentru ele nişte SFINŢI…

Am crescut cu poveşti superbe despre evrei, despre români, despre unguri, despre ţigani, despre ţărani, despre comunişti, despre liberali, despre securişti, despre miliţieni, despre bătrâni în egală măsură şi mereu intercalate şi cumva continuându-se una pe alta… am crescut într-un echilibru despre viaţa, despre lume, despre oameni… am crescut atât de frumos, încât nimeni nu-mi poate fura sufletul vreodată…”, a scris Dana Budeanu pe contul ei de Facebook.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191