În urmă cu o zi, Dana Roba a reușit să își vadă fetele pentru prima dată de când a fost mutilată de soțul său. În perioada în care a fost în spital, micuțele Chantal și Celine au fost în grija socrilor, care au insistat ca nepoatele să nu meargă la mamă. Dana Roba a apelat la un avocat și a reușit să își ia fetițele.
Dana Roba a fost externată și, treptat, începe să revină la viața dinainte de a fi mutilată de soț. Vedeta urmează să mai sufere alte trei intervenții, dar a putut să plece acasă și să își vadă fiicele, care au simțit lipsa mamei în ultima lună.
Adevărul lui Andrei Volosevici: un interviu “pe bune” despre realitatea din ultimii 4 ani
Imagini emoționante cu Dana Roba și Chantal
De curând, Dana Roba a postat mai multe videoclipuri pe Instagram alături de una dintre fiice. Ipostazele în care a fost surprinsă make-up artistul și Chantal sunt cu adevărat emoționante.
Este prima zi pe care Dana Roba o petrece alături de fiicele sale, după ce socrii s-au opus ca fetele să rămână la mamă.
Pe Instagram, vedeta a filmat-o pe Chantal în timp ce îi este alături și are grijă de mama sa, la fel ca un adult, deși nu înțelege prea multe din chinul prin care a trecut cea care le-a dat viață în urmă cu o lună.
Lângă cele două se afla și Celine, care nu a apărut în cadre. La un moment dat, Dana Roba îi spune lui Chantal că urmează să ajungă bona, cea care îi va prinde părul micuței, având în vedere că vedeta are mâinile în ghips.
Dana Roba urmează să fie supusă altor trei operații
Cu toate că a fost externată, Dana Roba urmează să fie operată din nou. Vedeta a povestit, în urmă cu câteva zile, că este nevoie de alte trei intervenții, două dintre ele la nivelul feței, iar cea de-a treia la mâna dreaptă.
Chiar dacă a trecut prin coșmarul vieții, make-up artistul este încrezătoare că va trece cu bine și peste cele trei operații, mai ales că acum le are alături pe fiicele sale, Chantal și Celine.
„Acum mă refac ușor și mai am nevoie de încă 3 operații chirurgicale. 2 pentru reconstrucția feței și una la mâna dreaptă, pentru că am toate degetele rupte și am ambele mâini în ghips. Regret amarnic și sunt foarte necăjită că nu pot lucra. Voi lupta pentru copiii mei și consider că Dumnezeu m-a lăsat o mărturie vie în viață și un exemplu pentru fetițele mele, Chantal și Celine pe care le iubesc enorm de mult. Vă iubesc și mă gândesc la voi. Când mă fac bine voi face un live aici pe Instagram”, spunea Dana Roba, pe Instagram, în urmă cu câteva zile.