Marcel Pavel preferă să meargă în vacanțe în străinătate pe timpul verii decât pe litoralul românesc. Întors recent din Tunisia, artistul a explicat de ce evită escapadele la Marea Neagră.
În vârstă de 64 de ani, Marcel Pavel continuă să susțină concerte și să meargă la evenimente, la nunți, la botezuri, însă atunci când nu e pe scenă artistul se relaxează alături de familia sa. Recent s-a întors dintr-o vacanță în Tunisia cu soția și cu fetița lor.
„Abia ce-am venit din vacanță, din Tunisia. Am fost și cu fata, băieții nu mai merg cu noi. Am stat șapte zile. Am fost pentru prima oară aici. Totul a fost ok, dar nu pot spune că-i destinația mea preferată”, a declarat artistul pentru Cancan.
PSD Prahova a început campania de strângere a semnăturilor pentru Marcel Ciolacu
Pe litoralul românesc el nu mai merge deoarece nu-i place să fie privit insistent atunci când e recunoscut de fani. Recunoaște și că are câteva kilograme în plus. „Pe litoralul nostru nu, nu mai vreau. Fiind persoană publică, nu stau să se uite unul-altul la mine, că m-am îngrășat sau că am șapca pusă într-o parte.
Trebuie să dau jos vreo zece kilograme. Dar asta contează mai puțin, important este să fiu sănătos. Iar la Mamaia e destul de scump, o sticlă bună de șampanie e mai scumpă ca-n Turcia. Ca să fac așa, o comparație”, a spus artistul.
„Prefer destinații precum Maldive, care a fost cea mai frumoasă locație în care am ajuns, sau Bali, sau Seychell. Dacă nu, Grecia, Turcia, undeva unde să stau liniștit, mai izolat”, a adăugat el.
Provenind dintr-o familie de muzicieni, acesta și-a arătat pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de 3 ani, când a început să bată la tobe. Marcel Pavel are în prezent o carieră înfloritoare, este compozitor, cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian și instrumente de percuție.
Artistul a devenit foarte cunoscut la 40 de ani, cu piesa „Frumoasa mea”, primind și discul de platină pentru vânzările-record ale albumului cu același nume și câștigând premiul de popularitate pentru aceeași piesă, în cadrul Festivalului Mamaia. În ciuda faptului că a debutat ca percuționist de muzică rock, a ajuns cea mai bună voce masculină, secțiunea pop, titlul conferit de Gala Premiilor Industriilor Muzicale Românești, în 2001.
Deși a fost un adolescent rebel, exmatriculat din liceu, la vârsta maturității a revenit pe băncile școlii și a fost student bursier, la 50 de ani, la Conservator. Marcel Pavel este căsătorit și are 3 copii. Prin intermediul interviului de la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artistul a mărturisit cum l-a surprins viața, dar a făcut și dezvăluiri despre veniturile sale.
Întrebat de prezentatoarea Denise Rifai câți bani câștigă la o nuntă, Marcel Pavel a explicat: „Aș îndrăzni să vă întreb, ce salariu aveți?”, a răbufnit artistul, după care a completat: „Nu îndrăznesc să spun acest lucru. Dați-mi voie să nu răspund. Ar fi… nu știu… poate deranjant. Cât cer eu la o nuntă? Cer atât cât merit, cât cred eu că merit.
Nu doar la nuntă, evenimentele în general, nu diferă foarte mult. Un onorariu care să fie de bun-simț și de-o parte, și de alta. Nu vreau să dezvolt prea mult pe acest subiect. Dacă vreți să vorbim despre faptul că particip să cânt la nunți, da, de ce nu?”.
Totodată, Marcel Pavel a recunoscut că are clienți excentrici, care fac tot posibilul pentru a-l avea la nunțile lor. Spre exemplu, unii au trimis un elicopter pentru el, pentru a ajunge la timp la eveniment. „Chiar acum, de curând, am fost solicitat să cânt la o nuntă sârbească.
M-au anunțat cu o zi înainte de eveniment și mi-au trimis elicopter. Ieri m-am întors de la evenimentul respectiv, dar cu elicopterul. A fost foarte frumos, m-am simțit foarte bine. Nu este o rușine să cânt la nunți, chiar sunt mândru”, a declarat Marcel Pavel la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Urmărește-ne pe Google News