De ce nu poate ține post Cristina Bălan? Artista nu se poate abține de la relațiile intime cu soțul său

De ce nu poate ține post Cristina Bălan? Artista nu se poate abține de la relațiile intime cu soțul său

Cristina Bălan (42 de ani) are o căsnicie frumoasă, de unsprezece ani, cu soțul său, Gabriel, cu care are și trei copilași. Cei doi sunt mereu împreună și se susțin reciproc din orice punct de vedere. Contactată de Click!, fosta solistă a trupei Impact ne-a mărturisit că nu poate să țină postul Paștelui, deoarece nu poate să se înfrâneze de la plăcerile trupești.

Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, despre aberația de la Dumbrava, unde consilierii sunt obligați să poarte ie: „Apreciem naționalismul, dar nu e legal”

Postul Paștelui a început așa că credincioșii, în această perioadă, trebuie să renunțe la unele pofte culinare cum ar fi carnea, ouăle, laptele, ciocolată precum și la plăcerile trupești. Totul pentru ca sufletul și trupul lor să se purifice.

Virgil Nanu și ministrul Alexandru Rogobete, întâlnire la Ploiești. Planuri pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență

„La noi în familie și așa e cu cântec că este dificil cu trei copii să mai ai și viață intimă. Așa că dacă mai ținem și post îndelungat iese cu scântei, dar apreciez mult oamenii care țin post, e o dovadă de auto-control și disciplină interioară, ambiție și respect pentru sine. Nu mi-ar strica post pe partea de mâncare să slăbesc și cele opt kilograme rămase”, a spus Cristina Bălan pentru Click!

Virgil Nanu, îndemn către primarii din Prahova: „Investiți în educație și sprijiniți tinerii!”

Mamă devotată

De asemenea Cristina Bălan ne-a mai mărturisit că nu poate elimina unele alimente, din rutina sa zilnică, din cauză că încă o alăptează pe fetița sa, Nadeea Sofia:

„ Parțial țin post mereu pentru că sunt vegetariană, doar de dulce e greu să mă abțin din cauză că atunci când alăptez nu mă ajută hormonii și consumul energetic. Aș vrea să țin post total, doar pentru disciplina pe care o presupune el în sine, dar asta înseamnă și abținerea de la relațiile intime și nu pot. Știi că o femeie care alăptează consumă 30% din resursele corpului? De aceea simt pofte, uneori, pe care cu greu le înfrânez și nici nu mă lupt prea tare cu ele. Prefer să fac mișcare după și să mă alimentez corespunzător”.

Click! spune

Cristina Bălan s-a făcut remarcată în urmă cu mulți ani, în trupa Impact, alături de Rareș Timiș. În 2015 artista a a câștigat „Vocea României”, în echipa lui Tudor Chirilă. Ex-solista trupei Impact s-a mutat în 2017 la țară, la doar 15 kilometri de București. Cu cei de euro câștigați la „Vocea României”, solista a reuşit să-şi construiască o casă a ei, în care stă alături de familie şi de socrii.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468