
„Rezultat al deplasării organizate de Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” la Napoli- Complexul Santa Maria la Nova se negociază protocolul de colaborare ce urmează a fi semnat în primul trimestru al anului 2023. Grație acestei colaborări şi urmare a activităților intense desfăşurate de profesori, ingineri , oameni pasionați de istorie, cultură şi adevăr cercetările legate de numele voievodului Vlad Țepeş şi faptele sale vor continua!”, se arata intr-un mesaj transmis de delegatia SMV Ploiesti.
Iata textul Memorandumului:
Memorandum de înțelegere privind promovarea culturală și dezvoltarea unor proiecte de colaborare
Ansamblul Monumental S. Maria La Nova, reprezentat în scop administrativ de srl S. Martino Alberghi etc.
și
Societatea Cultural-istorică Mihai Viteazul cu sediul în Ploiești, str. Toma Caragiu nr. 10, jud. Prahova, România, înscrisă la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Ploiești sub C.U.I. 6912120, cu autorizația juridică HJ 185/199 (nr. înreg. 22/28159) și reprezentată legal de Mircea Cosma în calitatea sa de Președinte, în vederea desfășurării cercetărilor istorice în curs, părțile astfel reprezentate consideră importantă demararea și încurajarea unor relații de colaborare culturală, în scopul reînnoirii prieteniei pluriseculare între popoarele italian și român; mărturiile istorice prezente în Ansamblul Monumental S. Maria La Nova încurajează de altfel găsirea unor noi forme de colaborare pentru reînnoirea acestei memorii istorice și adaptarea acesteia la vremurile actuale.
În contextul mai amplu al procesului de integrare europeană din care România face parte de la 1 ianuarie 2007, părțile conștientizează importanța strategică a acestor relații. Această apropiere este evidențiată atât de prezența în Italia a unei comunități numeroase și active de cetățeni europeni proveniți din România, cât și de rețeaua de societăți italiene care stimulează în diferite feluri schimburile comerciale între aceste țări. Românii care locuiesc în Italia ocupă primul loc printre comunitățile de străini rezidente; dacă la recensământul din 1991 numărul românilor din Italia era aproape de 10.000, în 2018 numărul lor a atins un milion două sute de mii, iar în prezent reprezintă 20,8% din totalul străinilor, cu 1.076.412 români rezidenți. Pe de altă parte, datele actualizate în 2019 indică aproape 50.000 de societăți italiene înregistrate în România.
Aceste date statistice indică liniile directoare de dezvoltare, ce trebuie însoțite de o atenție specifică pentru o cunoaștere culturală reciprocă, întrucât astfel se poate obține o reprezentare autentică a propriilor identități și a posibilităților de integrare socială reciprocă.
Contextul promovării culturale este cel mai potrivit pentru realizarea unor rețele de colaborare, în care valența aspectelor economice indică laboriozitatea și eficiența acestor acțiuni.
Din motivele prezentate pe scurt mai sus, s-a decis de comun acord să se dea curs următoarelor acțiuni:
Se consideră indispensabilă demararea unor schimburi culturale în vederea cunoașterii mai aprofundate a legăturilor existente între respectivele popoare și istoriile acestora;
Studiile istorice promovate în cadrul activităților de administrare muzeală a Ansamblului Monumental S. Maria La Nova din Napoli reprezintă cu siguranță o platformă de cunoaștere și de dialog în scopurile dorite;
Părțile stabilesc că vor activa cele mai bune forme de colaborare pe baza respectivelor nevoi, ce vor face obiectul unei aprofundări operaționale ulterioare printr-un program anual și/sau multianual;
În acest sens, părțile își vor oferi disponibilitatea de a demara proiecte și programe de fundraising pentru dezvoltarea unor itinerarii de valorificare turistică și culturală între Italia și România;
Va fi la fel de important să intensificăm posibilitatea de a stimula schimbul de competențe între societăți-punte active pe ambele teritorii;
Pentru a oferi un cadru general de stabilizare și eficiență, considerăm că Ansamblul Monumental S. Maria La Nova din Napoli ar putea deveni sediul simbolic de reprezentanță pentru îndeplinirea acestei intenții, contribuind la transformarea acestuia într-un loc de referință atât pentru schimburile culturale cât și pentru promovarea comercială;
Pentru ca această colaborare publică să devină autoritară va trebui să se intervină astfel încât în acest sediu monumental să poată fi găzduite organisme reprezentative – diplomatice și camerale – ale Republicii România;
Părțile convin să se întâlnească cel puțin de două ori pe an pentru a transforma aceste acțiuni de promovare în proiecte executive, care să aibă acordul unanim al părților reprezentate astfel.
Părțile semnează prezentul memorandum de înțelegere, ce va avea durata de cinci ani și va fi completat de proiecte executive pe care părțile vor stabili de comun acord să le implementeze.