Doar un vârf veritabil pentru următorul joc

Doar un vârf veritabil pentru următorul joc

La acest moment, Mihai Roman ll este singurul vârf veritabil și disponibil din lotul Petrolului pentru deplasarea de la Cluj. Asta pentru că celălalt atacant ,,de careu”, Zoran Petrovic, este accidentat și are șanse minime să devină apt pentru înfruntarea cu CFR-ul. În schimb, fotbaliștii Petrolului plecați la loturile naționale de tineret și juniori s-au întors cu minute jucate, sănătoși și sunt prezenți la antrenamente.

Alexandru Musi, Mihnea Rădulescu și Giorgi Abuashvili sunt cei care au jucat în tricoul naționalei. Musi a fost căpitanul echipei în deplasarea României U20 din Portugalia, Rădulescu a intrat în repriza a 2-a și a oferit o pasă de gol în victoria României U19 din Israel, iar Abuashvili a jucat tot în partea secundă a partidei pe care naționala Georgiei U21 a câștigat-o în fața Moldovei, în cadrul Preliminarilor Campionatului European de tineret!

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Un alt tânăr jucător al Petrolului, Vali Țicu (22 ani), și-a prelungit contractul cu clubul care l-a lansat în fotbalul “mare”. Țicu a semnat până în 2026 el fiind unul dintre cei mai tineri căpitani de echipă din Superliga. Fotbalistul prahovean a debutat pentru prima echipă în Liga a 3-a, pe 30 martie 2018, într-un joc cu Flacăra Moreni, parcurgând, mai apoi, alături de Petrolul, toate treptele către primul eșalon. A devenit titular indiscutabil și, totodată, unul dintre liderii echipei.

Țicu se apropie de granița celor 150 de prezențe oficiale în tricoul Petrolului, 46 dintre acestea fiind în Superliga, el având, totodată, și 6 goluri marcate pentru gruparea ploieșteană. Evoluțiile sale l-au propulsat și către loturile naționale, fiind unul dintre oamenii de bază cu care Romania „U21” a abordat turneul final al Campionatului European de Tineret, din vara acestui an. Pe aceași linie conducerea clubului poartă discuții, în această perioadă, cu fundașul Bart Meijers și cu atacantul Gicu Grozav pentru prelungirea contractelor de joc.Sursa foto:fcpetrolul.ro

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191