Trei persoane au fost rănite într-un accident grav produs pe Bulevardul Doina Cornea din sectorul 6 al Capitalei, în timpul filmărilor la cea mai nouă producție cinematografică românească, „Cursa”, produsă de Codin Maticiuc. Cei trei, doi cascadori profesioniști și un cameraman, au ajuns de urgență la Spitalul Universitar din București.
Codin Maticiuc a făcut primele declarații despre accidentul produs la filmările „Cursa” și a transmis, chiar de la Spitalul Universitar, că cei trei răniți sunt acum în afara oricărui pericol.
„În seara aceasta, în timpul filmărilor Cursa, a avut loc un accident între două mașini, implicate și vătămate au fost trei persoane, doi cascadori profesioniști din probabil cea mai bună echipă de cascadori din România și un cameraman. Suntem aici la spitalul Universitar, Primiri Urgențe, și vreau să vă anunț că sunt bine, sunt în afara oricărui pericol. Am trecut și de CT-uri, am trecut de foarte multe teste, sunt foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu și nimic altceva nu contează, nu întrebați despre pagube materiale, nu întrebați nici despre film, contează doar oamenii și ei sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu”, a fost mesajul lui Codin Maticiuc.
„În eveniment au fost implicate două autoturisme, pe unul dintre ele fiind montat echipamentul de filmare. În acest context, un autovehicul a lovit bordura ce delimitează partea carosabilă de partea pietonală, moment în care a fost acroșat din spate de către cealaltă mașină. Precizăm faptul că ambii șoferi se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ca urmare a evenimentului, trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, au fost transportate la un spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, se arată în comunicatul DGPMB.
La momentul producerii accidentului, bulevardul Doina Cornea din Capitală era închis circulației. Filmul „Cursa”, despre care producătorul Codin Maticiuc scria că este „cel mai scump film independent produs în România”, va apărea în cinematografe în toamna lui 2025.