
Lumea muzicii este în doliu! Un artist îndrăgit s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Pianistul își anulase multe concerte din cauza problemelor de sănătate cu care s-a luptat o bună perioadă de timp.
Doliu în lumea artiștilor! Pianistul italian Maurizio Pollini, cunoscut pentru interpretările sale magistrale ale operei lui Chopin și Beethoven, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 82 de ani, potrivit anunțului făcut de Scala din Milano, conform AFP.
Un pianist a murit
Artistul a fost nevoit să anuleze mai multe concerte în ultimii ani din cauza problemelor de sănătate.
Născut la Milano pe 5 ianuarie 1942, Maurizio Pollini provenea dintr-o familie cu pasiune pentru lumea artei și-a făcut debutul în lumea muzicii clasice în anul 1960.
El a obținut premiul întâi la Concursul Chopin de la Varșovia, la vârsta de 18 ani, devenind cel mai tânăr participant. Președintele juriului, Arthur Rubinstein, l-a laudat pe tânărul muzician: „Cântă deja mai bine decât oricare dintre noi”.
Scala din Milano, unul dintre cele mai prestigioase teatre de operă din lume, l-a descris pe Maurizio Pollini drept „unul dintre marii pianiști ai epocii noastre și o referință fundamentală în viața artistică a teatrului pentru mai bine de cincizeci de ani”.
Maurizio Pollini a urcat pe scena La Scala de 168 de ori între 1958 și ultimul său recital, în februarie 2023, fiind prezent și în numeroase ateliere cu studenți și conferințe.
Artistul a participat la multe concerte
La sfârșitul anilor ’60, a participat la concerte improvizate organizate în uzine, la programe pentru studenți și muncitori desfășurate la Scala din Milano, alături de prietenul și dirijorul Claudio Abbado.
Primul său turneu american l-a realizat în 1968, iar în decursul anilor ’70, ’80 și ’90, a înregistrat alături de prestigioasa casă de discuri Deutsche Grammophon concerte și turnee susținute.
Catalogat încă din tinerețe ca un „pianist chopinian”, Maurizio Pollini și-a construit un renume solid interpretând operele lui Ludwig van Beethoven, Robert Schumann și Franz Schubert. Interpretările sale din creațiile lui Johannes Brahms au adunat, de asemenea, admirația criticilor și a publicului.
Lumea muzicii își va aminti întotdeauna cu respect și admirație contribuția inestimabilă a maestrului Maurizio Pollini la arta pianistică.
Deși ar fi putut urma rapid calea unui mare concertist după succesul înregistrat la acest prestigios concurs, Maurizio Pollini a optat să facă o pauză pentru a lua lecții și a-și extinde repertoriul său muzical.




VIDEO: O seară de poveste. Finala CM 2026 s-a văzut la Consiliul Județean. Președintele Virgil Nanu, alături de ploieșteni
BREAKING NEWS | Ploile torențiale lovesc Prahova! Trafic BLOCAT pe DN1, acumulări masive de apă la Comarnic și Nistorești. Situația se agravează în tot județul
Emil Drăgănescu, administratorul public al județului Prahova, acuză Guvernul de lipsă de implicare după inundații: „Niciun ministru nu a venit printre oameni”





