Doliu în România! A Costin Georgescu, fostul șef SRI

Doliu în România! A Costin Georgescu, fostul șef SRI

Fostul șef SRI s-a stins din viață vineri, 23 iunie 2023. Costin Georgescu (81 de ani) era internat într-o clinică din Eleveția din cauza problemelor grave de sănătate pe care le avea, unde și-a dat duhul. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Primarul „bombardier” Alin Moldobeanu verifică asfaltarea electorală dintr-un Porsche de 110.000€

Afecțiunile medicale pe care le avea l-au adus pe fostul șef SRI pe patul de spital. Fostul director al Serviciului Român de Informații s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani, însă amintirea lui rămâne vie în rândul apropiaților.

Nanu şi Volo, de vorbă cu ploieştenii din cartierele Mihai Bravu şi M. Eminescu

Costin Georgescu s-a stins din viață din cauza unor probleme de sănătate

Costin Georgescu a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații în data de 26 mai 1997, printr-o Hotărâre a Parlamentului României, care a fost adoptată în ședința comună a celor două camere. Nu a rămas mult în această funcție, urmând ca trei ani mai târziu, în luna decembrie a anului 2000, Costin Georgescu să-și dea demisia după pierderea alegerilor de către Convenția Democrată Română (CDR).

Mădălina Lupea, disperată să-şi ascundă problemele cu legea! A cerut Curții de Apel să-i treacă numele „la secret”. Instanța a refuzat solicitarea!

Un an mai târziu, în luna ianuarie, fostul director SRI a fost acreditat cu calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Cipru, apoi fiind rechemat în țară, pe 24 august 2004.

Cine a fost fostul director al Serviciului Român de Informații, Costin Georgescu

Costin Georgescu s-a născut pe data de 22 februarie 1942 la Craiova. A fost absolvent al Facultății de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București, în anul 1967.

În urma finalizării studiilor, Costin Georgescu și-a început activitatea profesională ca inginer, șef de șantier, șef grup de șantiere, director tehnic proiectare și director de trust de construcții.

În perioada anilor 1992-1996, fostul director al Serviciului Român de Informații a avut funcție de director de dezvoltare în cadrul unei societăți din care „România Liberă” făcea parte.

În perioada 1996 – 1997, Costin Georgescu a fost parlamentar și deputat. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191